Tribunalul Bucureşti a admis, luni, cererea privind fuziunea prin contopire a Partidului Naţional Liberal cu Partidul Democrat Liberal, noua formaţiune se va numi Partidul Naţional Liberal. "Dispune înregistrarea în Registrul special a noii formaţiuni politice rezultate din fuziunea prin contopire, purtând denumirea de Partidul Naţional Liberal", se arată în decizia Tribunalului Capitalei. Decizia instanţei poate fi contestată în termen de 10 zile, informează Mediafax.
Prin aceeaşi decizie s-a dispus şi radierea celor două partide politice care au fuzionat, respectiv a PDL şi a PNL, din Registrul special. PDL şi PNL au depus în 5 august, la Tribunalul Bucureşti, documentele pentru fuziunea prin contopire.
Procesul de fuziune prin contopire a PNL şi a PDL a fost amânat de mai multe ori, între motive aflându-se şi faptul că instanţa a trebuit să judecate mai întâi fuziunea prin contopire a PDL cu Partidul Forţa Civică. La un alt termen de judecată, Tribunalul Bucureşti a amânat judecarea cererii pentru că nu au fost citate părţile în mod corespunzător.
Reprezentanţii PDL şi ai PNL au aprobat în 26 iulie, în unanimitate, într-un congres comun, protocolul de fuziune prin contopire şi statutul noului partid. Protocolul de fuziune dintre PNL şi PDL fusese adoptat şi separat de reprezentanţii PNL, respectiv ai PDL.