1 C
Bucharest
Thursday, 7 December 2023
HomeTechDragnea: ÎN ACEST MOMENT Nu se pune problema ca PSD să-i retragă...

Dragnea: ÎN ACEST MOMENT Nu se pune problema ca PSD să-i retragă sprijinul politic lui Ponta

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi seară la o emisiune tv la România TV, că în acest moment nu se pune problema ca partidul să-i retragă sprijinul politic lui Victor Ponta.

"Premierul Victor Ponta, dincolo de relațiile de prietenie care ne leagă de ani buni, este un premier bun, un premier care a luat economia României din recesiune și a dus-o la o creștere economică deja constantă și în fiecare an este mai mare. FMI, o instituție cunoscută pentru prudența ei, a și mărit prognoza de creștere economică și în 2015, și în 2016. Premierul a trecut cu bine moțiunea de cenzură, adică moțiunea de cenzură a căzut, a fost revalidat Guvernul în Parlament, deci nu se pune problema ca PSD să retragă sprijinul politic pentru Victor Ponta", a declarat Liviu Dragnea la România TV.

Cât despre zvonurile despre remanierea unor membri ai Guvernului, președintele ales al PSD a spus că o astfel de discuție nu a avut loc în partid.

"Nu s-a discutat în partid despre nicio remaniere, nici oficial, nici neoficial. (…) Nu există nicio intenție de remaniere la ora la care vorbim noi. Am discutat și cu premierul Victor Ponta pe marginea acestor zvonuri care circulă. Nici eu nu am în intenție, nici dumnealui nu are în intenție, nici din partea colegilor din coaliție nu am auzit nicio intenție de remaniere. Deci, este un zvon care nu are niciun suport real", a mai spus Dragnea care nu a exclus ca până la finalul anului să aibă loc totuși o remaniere cauzată de numulțumire existene în partid.

Cele mai citite

Patru persoane rănite, dintre care una grav, într-un atac armat la Bruxelles

Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, miercuri seară, într-un atac armat pe o arteră comercială importantă din Bruxelles, a anunţat poliţia...

Un bărbat înarmat a deschis focul într-un campus din Las Vegas

Un bărbat înarmat a deschis focul într-un campus din oraşul american Las Vegas, rănind mai multe persoane, apoi a fost găsit mort, au anunţat...

Crește tensiunea dintre Venezuela și Guyana legat de regiunea Essequibo

Comunitatea internaţională este îngrijorată de tensiunea tot mai mare dintre Venezuela şi Guyana în legătură cu Essequibo, regiune bogată în petrol aflată în dispută...
Ultima oră
Pe aceeași temă