Liderul PNL, Crin Antonescu, a comentat ironic declaraţiile făcute de președintele PSD Victor Ponta despre votul la alegerile prezidenţiale din 2009.
”E o lungă istorie de votant de dreapta a domnului Ponta, pentru că dacă în 1992 a votat cu Emil Constantinescu, iar în 1996 a votat cu Emil Constantinescu, în 1990 a votat cu Ion Raţiu, în 2009 a votat cu Antonescu, asta înseamnă că face parte din nucleul dur al alegătorilor de dreapta. Este un alegător harnic, conştiincios, care se prezintă de fiecare dată la vot şi votează candidatul dreptei şi e de văzut dacă în toamna acestui an va rămâne constant, ceea ce este de aşteptat. Pentru mine, în ipoteza că voi fi candidat, este foarte încurajator să contez pe votul domnului Ponta”, a declarat liderul PNL.
El a fost întrebat dacă ar fi fost necesară o demisie din fruntea partidului în cazul în care cineva de la PNL ar fi făcut o astfel de afirmaţie, că nu a votat candidatul liberal.
”Să nu dramatizăm, nu cred că un om poate fi exclus pentru un vot dat în alegeri naţionale. Este o disciplină de partid când vorbim de o moţiune de cenzură sau de vreun alt proiect pentru parlamentari, sunt alte rigori. Dar acuma, dacă bietul cetăţean Ponta, cu opţiuni care se arată constant de dreapta a votat aşa, pot să te întrebi de ce activează într-un partid socialist, dar este dreptul lui. Până la urmă, asta este o expresie a democraţiei, asta arată că partidul socialist e un partid foarte democratic şi în România, ţară care prinde asemenea fenomene. Deci, nu l-aş fi exclus, dimpotrivă, l-aş fi păstrat ca pe un exemplar care să dovedească această afirmaţie despre democraţia în România şi în partidul meu”, a mai spus Antonescu.
Victor Ponta, fost şef de campanie al lui Mircea Geoană, a declarat, joi, că la alegerile prezidențiale din 2009 a votat în primul tur cu Crin Antonescu deoarece îl considera ”schimbarea de care era nevoie”.