4.5 C
București
sâmbătă, 7 decembrie 2024
AcasăTechCentrele de date Google sunt gestionate de un sistem de inteligenţă artificială

Centrele de date Google sunt gestionate de un sistem de inteligenţă artificială

Mai multe centre de date care găzduiesc servere Google au fost trecute pe pilot automat prin mutarea deciziilor privind întreţinerea de la oameni la un sistem de inteligenţă artificială.

La fiecare cinci minute, AI-ul verifică miile de senzori care măsoară condiţiile serverelor şi alege automat cea mai bună măsură. De exemplu, inteligenţa artificială va decide cât şi cum să răcească serverele dacă acestea rulează la o temperatură prea mare.

AI-ul este supervizat de operatorii centrelor de date, care pot interveni dacă observă că decizia AI-ului poate crea probleme.

Inteligenţa artificială folosită în acest caz se bazează pe modelele de învăţare mecanică, adică acţionează pe baza tonelor de date procesate pentru a alege cea mai bună cale de urmat.

Conform oficialilor Google, cheltuielile cu energia folosită pentru răcirea serverelor a scăzut în medie cu 30% după ce aceasta a revenit în sarcina AI-ului.

Dincolo de eficientizarea propriilor „ferme de servere”, Google încearcă să-şi promoveze AI-ul în speranţa că l-ar putea vinde şi altor companii ale căror sisteme ar putea fi gestionate mai eficient de inteligenţa artificială.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă