13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăTechCe șanse ar avea o alianță anti-PSD

Ce șanse ar avea o alianță anti-PSD

 

Lansată de liderul PNL Crin Antonescu și susținută și de președintele Traian Băsescu, ideea formării unei alianțe anti-PSD, care să coalizeze forțele de dreapta, este privită cu scepticism de majoritatea analiștilor. Orgoliile celor care conduc formațiunile de dreapta, timpul scurt rămas până la prezidențiale și reacția electoratului sunt câteva dintre motive.

Ideea coalizării forțelor de dreapta cu un singur scop (să nu ajungă „toată puterea la PSD“) a fost lansată de președintele PNL, Crin Antonescu. „Indiferent câte lucruri îi despart pe cei care nu sunt astăzi cu PSD, este o chestiune de raționalitate politică și de instinct de conservare democratică să facem ce putem pentru ca PSD-ul să nu pună mâna și pe Președinția României“, a declarat liderul liberal. Ideea s-a bucurat, imediat, de susținerea președintelui Traian Băsescu: „Să fie o simplă alianță anti-PSD, să blocheze ajungerea la toate pârghiile puterii a PSD, a lui Victor Ponta“. În emisiunea de duminică seară, de la B1 TV, șeful statului a arătat că dreapta are șanse „minime“ să câștige alegerile prezidențiale dacă nu-și stabilește un candidat unic „până la 1 iulie“.

Traian Băsescu a mai arătat că, în opinia sa, „ideal“ ar fi să se meargă chiar mai departe și să existe un singur partid de dreapta.

Iluzia dreapta-stânga

Sociologul Vasile Dâncu, directorul Institutului Român pentru Evaluare și Strategie, atrage atenția că formarea unei alianțe anti-PSD se bazează pe „o iluzie“. „Este vorba de iluzia că, dacă PSD obține 40% din voturi, restul de 60% din voturi vor merge la dreapta. Ca și cum electoratul ar fi constituit doar din stânga și dreapta, nu ar fi și nehotărâți sau oameni care nu votează“, a declarat, pentru România liberă, Dâncu. Potrivit acestuia, dreapta ar avea mai multe șanse să se unească și să acționeze coerent în 2016, pentru că acum liderii nu se înțeleg, „caută pilonul de aur al dreptei“. Tot Dâncu atenționează că, la ultimele două rânduri de alegeri prezidențiale, candidatul PSD a pierdut din cauza unor greșeli personale sau de strategie, după ce a condus în sondaje până în ultima zi. „Mai este un lucru esențial în campania prezidențială: în turul doi, cei doi candidați se bat cu personalitățile lor, cu sensibilitățile lor. Oamenii votează atunci mai mult persoane și mai puțin partide. Cercetările sociologice arată și că o parte însemnată din cei care au fost în primul tur nu se mai duc la vot și se duc alții“, ne-a mai precizat directorul IRES.

Orgoliile liderilor de dreapta

Sociologul Mircea Kivu consideră și el că formarea unei alianțe anti-PSD nu are „prea mari șanse“, cel puțin în acest moment. „Ideea nu e așa de nouă, dar problema este că fiecare din forțele care spun că ar fi necesară o astfel de alianță dorește ca ea să fie liderul alianței. Lui Crin Antonescu i-ar plăcea o asemenea alianță cu o condiție: să-l susțină pe el să fie candidatul la președinție. Și alți lideri ai dreptei au veleități similare“, a declarat Kivu, pentru România liberă.

Șanse mici acordă unei alianțe anti-PSD și sociologul Alfred Bulai, iar motivul stă tot în rivalitatea existentă între partidele de dreapta. „Se poate spune că populația este în majoritate anti-PSD, dar o asemenea alianță ar presupune să nu existe rivalități, ci armonie între partidele care ar compune alianța. Or, dacă ne uităm la PNL, PDL și PMP nu este așa“, a precizat, pentru România liberă, Bulai. Potrivit acestuia, rezultatele pe care le vor înregistra partidele la alegerile europarlamentare din 25 mai pot schimba substanțial datele situației. „De pildă, dacă PMP va lua 5% din voturi, nu avem ce discuta. Dar, dacă ia 9-10%, ca partid nou, iar PNL și PDL iau sub 20%, atunci domnul Băsescu va dori să aibă candidat propriu la președinție“, explică Bulai. Sociologul mai atrage atenția că, dintre formațiunile existente, doar PSD și PDL au capacitate organizatorică în teritoriu, iar PNL „a fost strălucit doar când a candidat în alianță cu alții“.

Spre deosebire, politologul Alexandru Radu consideră că o alianță anti-PSD ar avea „șanse majore“ și își bazează concluzia pe „modelul pe care ni-l arată trecutul alianțelor politice din România“. „Să ne amintim că USL s-a constituit tocmai pe un astfel de model negativist, anti-Băsescu“, a precizat Radu, pentru România liberă. Politologul admite că este scurt timpul până la alegerile prezidențiale pentru ca o alianță anti-PSD să se formeze și să aibă rezultate, dar arată că „politica românească este relativ imprevizibilă“. Potrivit lui Radu, faptul că nu se cunosc încă principalii candidații reprezintă o șansă în plus pentru realizarea unei alianțe anti-PSD.

Mutări după europarlamentare

Cele mai ample mișcări de trupe se preconizează a fi, după 25 mai, în PNL. Președintele partidului, Crin Antonescu, a anunțat deja că își va depune demisia dacă formațiunea va lua sub 20% din voturi, dar nu înainte de a-i schimba din funcții pe liderii locali care nu aduc suficiente voturi. Dacă se va întâmpla acest lucru, liberalii vor fi nevoiți să organizeze un congres extraordinar pentru alegerea unei noi conduceri și vor rediscuta numele prezidențiabilului. Chiar dacă rămâne Crin Antonescu în fruntea partidului (fie că ia PNL peste 20% din voturi, fie că el nu-și dă demisia), tot este de actualitate problema candidatului la președinție, în condițiile în care Antonescu se plasează din ce în ce mai jos în sondaje. O variantă vehiculată tot mai des, la bursa zvonurilor, se referă la cedarea „funcției“ de prezidențiabil primarului Klaus Iohannis.

PDL are, la rândul său, deja stabilit candidatul la președinție, în persoana lui Cătălin Predoiu. O discuție despre refacerea dreptei va fi deschisă de democrat-liberali, potrivit lui Vasile Blaga, tot după data de 26 mai, data anunțării rezultatelor la europarlamentare.

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...
Ultima oră
Pe aceeași temă