Deputatul PNL Cătălin Teodorescu a fost pus sub control judiciar pe cauțiune, stabilită la 1 milion de lei, în dosarul în care este urmărit de DNA alături de ceilalți membri din comisia ANRP pentru o despăgubire ilegală ce ar fi fost obținută de Mihai Rotaru, informează Mediafax.
Procurorii DNA au stabilit măsura controlului judiciar pe cauțiune în cazul lui Teodorescu, după ce Camera Deputaților a respins cererea de încuviințare pentru reținerea și arestarea preventivă a deputatului.
Cătălin Teodorescu a făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP care i-a acordat omului de afaceri Mihai Rotaru o despăgubire de aproape 109 milioane de lei pentru un teren supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei.
Deputatul PNL este acuzat că, împreună cu ceilalți membri în comisia din ANRP – Crinuţa Dumitrean, atunci preşedinte al ANRP, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Marko Attila, Rodica Constantinovici şi Lăcrămioara Alexandru -, a aprobat ilegal raportul de evaluare.
În acelaşi dosar, au fost arestaţi preventiv, în 28 noiembrie, de instanţa supremă Mihai Rotaru, Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru şi Sergiu Negurici.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie vor cere, joi, ICCJ arestarea preventivă a deputatului Ioan Oltean, în dosarul în care este urmărit pentru fapte de corupţie privind o despăgubire ilegală de aproape 109 milioane lei dată de ANRP lui Mihai Rotaru, potrivit unor surse judiciare.