25.4 C
București
duminică, 26 septembrie 2021

Autorii de literatură SF sunt chemați să vină cu idei pentru combaterea coronavirusului

„Extraordinarilor, talentaților și teribililor scriitori SF și fani SF din România, e un Moment Istoric în care menirea noastră de scriitori adevărați și misiunea noastră de oameni talentați și insurgenți trebuie să ne înainteze în prima linie”, arată mesajul difuzat de scriitorul Ovidiu Bufnilă.

„Sunteți atât de inventivi și de imaginativi! Să sprijinim cu talentul nostru, cu imaginația noastră debordantă efortul oamenilor de știință de pe întreaga planetă. Să încercăm să imaginăm, pe baze științifice, noi strategii de luptă biologică, psihică, chimică, fizică împotriva virusurilor periculoase pentru om. Să găsim cele mai teribile și neașteptate metode pentru ca Sistemul Imunitar al oamenilor să fie din ce în ce mai puternic. Comunicați unii cu alții pe această temă. Găsiți idei surprinzătoare. Studiați formele virusurilor, aflați tot ce se poate despre aceste stranii forme de viață. Gândiți noi scheme structurale dinamice pentru contracararea virusurilor. Studiați Sistemul Imunitar pentru a înțelege cum funcționează această extraordinară alcătuire”, le cere scriitorilor Ovidiu Bufnilă.

În opinia acestuia, pentru a găsi idei de combatere a epidemiei, scriitorii trebuie să colaboreze „cu biochimiști, cu fizicieni, cu chimiști, cu biologi, cu medici, cu psihologi, cu anatomiști”.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă