10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăGDPRDulceaţa, stocul de tratamente naturiste

Dulceaţa, stocul de tratamente naturiste

Pe lângă faptul că dulceaţa, fie ea de caise, afine, mure, cireşe, căpşuni sau nuci, este una dintre cele mai bune opţiuni pentru tartinele de la micul dejun, acest preparat are şi proprietăţi benefice pentru organism.

Atât cu titlu de prevenţie cât şi de tratare, dulceţurile sunt printre cele mai sănătoase produse naturale pe care le putem consuma regulat pentru a ne asigura o serie de vitamine şi compuşi necesari corpului uman.

Creşterea imunităţii

Dudele sunt cunoscute pentru efectul lor de întărire a organismului. Consumate atât în perioada lor de coacere, cât şi sub formă de sirop sau dulceaţă, dudele sunt recomandate în cazul afecţiunilor cardiace, dereglări de tensiune, probleme reumatice sau în cazul problemelor dermatologice. Iată o reţetă simplă şi care păstrează nealterate toate proprietăţile dudelor chiar şi după prepararea lor în formă de dulceaţă.

Se amestecă un kilogram de dude cu unul de zahăr şi se ţin la rece trei sau patru ore. Se pun pe foc până dau în clocot. După ce au început să fiarbă, se mai lasă timp de 10-15 minute  şi apoi se acoperă vasul. A doua zi se pune din nou pe foc, de data aceasta împreună cu sucul de la o lămâie. Atenţie, sucul se toarnă după ce se ia spuma. Este important să etanşeizaţi borcanele imediat după ce aţi pus dulceaţa în ele.

O dulceaţă pentru fiecare afecţiune

În cazul asteniilor sau al tulburărilor de creştere la copii este recomandată dulceaţa preparată din caise. Coacăzele sunt bune împotriva lipsei de energie, iar gutuile fac minuni împotriva scăderii imunităţii.

Zmeura reface corzile vocale, iar siropul obţinut din aceste fructe este un remediu foarte eficient pentru boli cum ar fi arsurile gastrice, ulcerul gastro-duodenal, bronşită sau gripă. Acest sirop se face dintr-un kilogram de fructe bine spălate şi zdrobite cu o lingură de lemn într-un recipient de sticlă. Puneţi tifon peste gura vasului şi lăsaţi-l două sau trei zile, timp în care amestecaţi în el din când în când, pentru a evita formarea mucegaiului. Sucul se trece prin tifon dublu umezit cu apă şi apoi este păstrat o zi ca să se limpezească. La un litru de suc astfel obţinut adăugaţi 1 kg 250 grame de zahăr şi sucul de la o lămâie. Se pune într-un vas mare şi se fierbe la foc mic jumătate de oră amestecând până când dispare spuma. Se toarnă în sticle sterilizate şi încălzite în prealabil.   

Căpşunile – întregul alfabet al vitaminelor

În cazul căpşunilor, lista vitaminelor pe care le conţin (C, E, K, PP, B1, B2, B6) se completează cu antioxidanţi şi cu acid folic – benefic mai ales pentru femeile însărcinate, cu fier, magneziu şi calciu şi un conţinut bogat de fibre.  Astfel, cu un palmares atât de bogat în compuşi indispensabili organismului uman, căpşunile sunt eficiente în caz de anemie, astenie sau stări prelungite de insomnie care duc la destabilizarea sănătăţii noastre. Aceste fructe au grijă deosebită şi de exteriorul nostru pentru că redau luminozitate tenului şi păstrează pielea feţei tânără.

Cireşele au proprietăţi anticancerigene

Dintre toate fructele, cireşele sunt cele mai apropiate de a fi considerate deja aproape medicament. Combat zeci de boli şi previn multe alte afecţiuni cu care ne întâlnim încă din copilărie până la cele mai înaintate vârste. Fiecare soi de cireşe are proprietăţile lui curative. Dintre toate, cele mai indicate sunt cele roşii, deşi şi cireşele negre concurează cu succes la o poziţie fruntaşă.

Cireşele galbene au efect diuretic puternic şi sunt recomandate pentru eliminarea toxinelor din organism pentru că stimulează eficient digestia. Cele roşii şi cele negre sunt adversare de mare calibru în cazul problemelor cardiace, afecţiunilor degenerative şi vasculare. Au, de asemenea, efect antioxidant. Cireşele amare, din care se prepară o dulceaţă delicioasă sunt în topul recomandărilor terapeuţilor pentru că previn îmbătrânirea prematură, au un efect calmant în cazul durerilor musculare şi al inflamaţiilor şi acţionează benefic în cazul bolilor ficatului şi al tumorilor atât maligne cât şi benigne. 

Dulceaţa de afine

Se ştie despre afine că acestea conţin vitamina C, minerale, acizi organici şi flavonoizi, ceea ce le recomandă ca fiind un antibiotic natural.  Aceste fructe au grijă de circulaţia sangvină, scad concentraţia zahărului din sânge (dacă dulceaţa este preparată în conformitate cu reţeta pentru persoanele suferinde de diabet – cu fructoză), are proprietăţi regenerative în cazul retinei şi protejează flora intestinală. Terapeuţii recomandă, în cazul tuturor acestor afecţiuni, un tratament simplu: consumarea unei linguriţe de dulceaţă de afine pe stomacul gol cu jumătate de oră înainte de micul dejun.

Mod de preparare: Aveţi nevoie de 1 kilogram de afine bine coapte, un kilogram de zahăr, trei sferturi de litru de apă, sucul de la o lămâie şi o lingurită de scorţişoară. Iniţial, preparaţi un sirop din apă şi zahăr şi când acesta fierbe adăugaţi afinele. Adunaţi în permanenţă spuma care se formează prin fierbere. Când este gata dulceaţa turnaţi-o caldă în borcane sterilizate.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...
Ultima oră
Pe aceeași temă