Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cum putem preveni otita la copii

Otita medie este, după pneumonie, boala copilăriei care îi îngrijorează cel mai mult pe părinţii din România, însă mijloacele de prevenţie moderne şi efectele lor sunt foarte puţin cunoscute şi utilizate, rezultă dintr-un studiu recent.

Share

Alexandra Jeles 0 comentarii

Actualizat: 01.03.2015 - 10:17

Otita medie este, după pneumonie, boala copilăriei care îi îngrijorează cel mai mult pe părinţii din România, însă mijloacele de prevenţie moderne şi efectele lor sunt foarte puţin cunoscute şi utilizate, rezultă dintr-un studiu recent.

Până la vârsta de trei ani, 4 din 5 copii au cel puţin un episod de optită şi mai mult de o treime au avut cel puţin şase episoade până la vârsta de 7 ani. Otita - sau infecţia urechii medii - provoacă durere şi suferinţă copiilor şi poate duce chiar la complicaţii grave, precum afectare auzului.

Boala se manifestă prin prezenţa unui fluid în ureche şi diferite simptome de inflamare a urechii, cum ar fi durere, scurgeri, febră şi iritabilitate, tulburări ale somnului.

Infecţia apare de obicei în timpul răcelilor, când bacteriile sau viruşii se răspândesc din partea superioară a gâtului la urechea medie prin trompa lui Eustachio (canalul care leagă gâtul de căile nazale şi de urechea medie). Mai mult de jumătate dintre infecţiile urechii medii sunt provocate de bacterii, unele dintre ele putând cauza şi alte boli precum pneumonia şi meningita.

„Ceea ce noi, doctorii, le recomandăm întotdeauna părinţilor pentru a-şi proteja copiii împotriva efectelor grave ale bolilor infecţioase este să ia măsuri de prevenire a acestora. Să-ţi îmbraci micuţul cu haine potrivite temperaturii de afară este una dintre metodele de prevenire a otitei medii, dar cu siguranţa nu este singura şi cea mai eficientă soluţie. Mai ales în cazul otitei medii, ce poate avea consecinţe grave pentru copil, o metodă eficientă de protecţie este imunizarea prin vaccinarea faţă de infecţiile pneumococice. Vaccinarea îi asigură copilului o protecţie crescută împotriva acestei bacterii, extrem de răspândită în comunităţile de copii. Mai mult, dacă unii copii de la creşă sau grădiniţă fac infecţii respiratorii frecvente, inclusiv otită, riscul de infecţie al celor nevaccinaţi creşte substanţial", a declarat prof. univ. dr. Ioana Alina Anca, de la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului „Prof. Dr. Alfred Rusescu".

Factorii de risc

Există factori ce determină creşterea riscului de a face infecţii la nivelul urechii medii (otită medie) care nu pot fi controlaţi.

- Vârsta între 1 şi 7 ani
- Sexul masculin
- Defecte congenitale sau alte probleme medicale
- Răceli şi infecţii de tract respirator superior frecvente
- Expunerea la fumul de ţigară
- Istoricul familial
- Alergiile
- Folosirea suzetei
- Infecţii anterioare

Prevenţie prin vaccinare

Efectuarea vaccinurilor curente nu previne în mod special apariţia infecţiilor la ureche. Cu toate acestea, administrarea vaccinurilor poate preveni îmbolnăvirea cu diferite bacterii şi virusurile gripale care adesea pot determina infecţii ale urechii.

De altfel, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă imunizarea copiilor prin vaccinare ca metodă de prevenire a otitei (generată de pneumococ). Potrivit OMS, vaccinurile pneumococice conjugate sunt aprobate pentru imunizarea în vederea prevenirii bolilor invazive, a pneumoniei şi a otitei acute medii cauzate de pneumococ, la sugari şi copii, de la 6 săptămâni de viaţă până la 5 ani. Aprobarea este diferită de la ţară la ţară, în funcţie de opinia agenţiilor de reglementare.

Totuşi, conform raportului epidemiologic al OMS, publicat în ianuarie 2012, introducerea vaccinării împotriva infecţiei cu pneumococ a dus la un declin al bolilor pneumococice invazive (pneumonie, meningită, bacteriemie) la copiii sub 5 ani, precum şi cei de peste 5 ani, în toate centrele în care s-a desfăşurat analiza. Pentru meningită, cel mai grav sindrom al infecţiei cu pneumococ, a fost evident la 3-4 ani după introducerea vaccinării că numărul cazurilor de meningită determinată de tulpinile vaccinale şi de cele non-vaccinale la copiii sub 5 ani a scăzut. Totodată, a scăzut cu aproximativ 75% şi numărul cazurilor de meningită determinată de toate serotipurile la copiii cu vârsta de peste 5 ani.

Părinţii nu sunt informaţi

În România, vaccinarea anti-pneumococ este disponibilă de mai mult timp pentru a creşte protecţia împotriva bolilor pneumococice invazive precum meningita şi bolilor pneumococice non-invazive, precum otita - câteva zeci de mii de copii fiind imunizaţi până acum împotriva efectelor pneumococului. Costul vaccinării împotriva pneumococului în România este suportat însă de către părinţi, în timp ce multe dintre ţările din vecinătatea României, cum sunt de exemplu Bulgaria, Polonia sau Grecia, au inclus deja vaccinarea anti-pneumococ în programele naţionale.

În aceste condiţii, doar 2 din 10 mame din România şi-au vaccinat copiii împotriva otitei, arată un studiu realizat de o companie farmaceutică. Mamele au declarat că printre motivele de a refuza vaccinarea se află, în egală măsură, covingerea acestora că vaccinul „nu are efect" (29%) şi „teama faţă de reacţiile adverse" (28%), urmată de afirmaţia că "mamele ştiu şi pot să poarte de grijă copiilor" (16%). Pentru mamele care nu şi-au vaccinat copilul împotriva otitei şi indecise în privinţa vaccinării (28% dintre respondenţi) motivele ţin de faptul că „nu au toate informaţiile" (30%) sau pentru că „nu ştiu dacă vaccinarea este cu adevărat eficientă" (26%).

La întrebarea „Ce metode de prevenire a infecţiei cunoaşteţi?", cea mai mare parte a mamelor ai căror copii au avut otită (63%) a răspuns în primul rând „Îmi feresc copilul de frig".

„Vaccinurile pneumococice conjugate disponibile în prezent sunt sigure şi eficace. Creşterea numărului de serotipuri prezente în aceste vaccinuri reprezintă progrese semnificative în lupta împotriva morbidităţii şi mortalităţii determinate de bolile pneumococice. În mod ironic, faptul că imunizarea a făcut ca mai multe boli infecţioase să devină rare sau aproape nemaîntalnite a creat o percepţie falsă în rândul părinţilor şi a cadrelor medicale că imunizarea nu ar mai fi necesară. Însă, tocmai aceste lacune în acoperirea vaccinării au dus la o revenire a unor boli infecţioase extrem de periculoase precum difteria, rujeola şi poliomielită", se arată în raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Investiţiile în dezvoltarea unui vaccin sunt semnficative, atât din punct de vedere financiar cât şi ca timp: dezvoltarea unui vaccin parcurge mai multe etape preclinice, care pot dura de la 5 până la 15 ani, urmate de etapa clinică de dezvoltare, care poate fi finalizată de asemenea în 5-15 ani. Luând în considerare şi perioada de urmărire a siguranţei post-aprobare, întregul proces poate dura aproximativ 10-30 de ani.

Tratament la domiciliu

Adesea, majoritatea copiilor cu infecţii ale urechii au nevoie de odihnă şi îngrijire la domiciliu. Mai mult de 80% din infecţiile urechii se vindecă fără tratament. În cazul în care copilul are o formă moderată de infecţie şi tratamentul la domiciliu înlătura durerea de ureche nu este necesară alegerea altei terapii. Majoritatea mamelor ai căror copii au avut otită au declarat însă că boala are un impact emoţional puternic pentru întreaga familie din cauza suferinţei copilului, arată studiul GSK. În plus, aproape jumătate dintre mame (45%) au spus că cel mic a trebuit să lipsească de la grădiniţă, iar părinţii au fost nevoiţi să-şi ia ei înşişi liber de la serviciu.

Investiţiile în dezvoltarea unui vaccin sunt semnficative, atât din punct de vedere financiar cât şi ca timp: dezvoltarea unui vaccin parcurge mai multe etape preclinice, care pot dura de la 5 până la 15 ani, urmate de etapa clinică de dezvoltare, care poate fi finalizată de asemenea în 5-15 ani. Luând în considerare şi perioada de urmărire a siguranţei post-aprobare, întregul proces poate dura aproximativ 10-30 de ani.

Citește totul despre:

Comentarii