10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăGDPR5 trucuri pentru a scăpa de molii

5 trucuri pentru a scăpa de molii

Moliile sunt duşmanii hainelor noastre, musafirii nepoftiţi din casa noastră. Aşadar, avem toate motivele de a scăpa de ele. Înainte de toate trebuie să ştii că aceste mici „rozătoare” de haine iubesc mediul călduros iar în materie de modă preferă lână sau bumbacul. Important este că nimeni nu şi le doreşte şi trebuie să ştim cum scăpăm de ele fără a apela la tot felul de produse chimice care pot fi dăunătoare pentru sănătatea noastră sau a animăluţelor de companie.

Temperaturi extreme

Moliilor le place căldura dar nu şi frigul. Dacă îţi suspectezi vreo haină care ar putea să aibă larve, pune-o într-o pungă şi bagă-o la congelator. O laşi câteva zile şi toate ouăle vor muri. O altă soluţie este extrema cealaltă. Da, moliile iubesc căldura, dar nu cea extremă. Calcă-ţi hainele la o temperatură ridicată.

Adio, naftalină!

Bunica apela la naftalină pentru a scăpa de molii şi ne amintim de mirosul „plăcut” al hainelor. Azi, avem o soluţie mai plăcut mirositoare, levănţica. O poţi pune în săculeţi pe care îi poţi atârna strategic în diferite colţuri ale camerei sau poţi folosi ulei volatil de levănţică. Dacă niciuna din soluţiile de faţă nu te încântă, mai avem o variantă. Poţi cumpăra un spray de cameră cu miros de lavandă.

Curăţenie regulată

Atunci când ai invazie de molii şi te confrunţi cu problema aceasta, trebuie să îţi goleşti dulapul periodic şi să îl cureţi. De asemenea, verifică-ţi constant hainele dacă sunt „mâncate” pentru a putea elimina o parte din molii. Dacă ai haine sau covoare vechi unde crezi că ar putea fi căminul lor, scapă de ele.

Păstrează o umiditate scăzută

Am uitat să îţi spun că umiditatea crescută favorizează apariţia moliilor. Cu ajutorul unui dezumidificator poţi previn apariţia acestora.

Cedru

O alternativă la levănţică este cedrul. Poţi pune câteva picături de ulei de cedru într-un săculeţ. Mirosul puternic va îndepărta garantat moliile.

Cele mai citite

SUA sunt gata să ofere un pachet de ajutor militar de 1 miliard de dolari pentru Ucraina

Statele Unite(SUA) pregătesc un pachet de ajutor militar de 1 miliard de dolari pentru Ucraina, primul care va proveni din proiectul de lege Ucraina-Israel,...

Care este cel mai bun material pentru covoare și covorașe de joacă pentru camera copiilor

Când vine vorba de crearea unui spațiu confortabil și sigur pentru bebeluși și copii, selectarea covorului potrivit și a covorașului de joacă a celor...

Rareș Hopincă: Decizia PSD – PNL privind candidaturi separate la Primăria Capitalei este “raţională” şi “matură”

Decizia PSD - PNL privind candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, este "raţională" şi "matură", a declarat, marţi, Rareş...
Ultima oră
Pe aceeași temă