Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cum devin șezătorile atracții pentru turiștii străini

Interesul pentru vechile tradiții românești este tot mai mare, atât în rândul turiștilor români, cât și în rândul oaspeților din străinătate.

Share

Claudiu Padurean 0 comentarii

24.11.2014 - 21:28

Tradiția șezătorilor renaște în localitățile turistice. În satele Munților Apuseni, precum Mărișelul sau Băișoara, în sezonul rece, șezătorile reprezintă o formă de socializare, dar și o importantă atracție turistică pentru cei care vor să guste tradițiile românești.

Șezătorile îi atrag pe turiștii care vor să descopere România profundă. În satele din Munții Apuseni, oamenii vin la șezători îmbrăcați în port popular. Fetele și femeile vin cu cătrințe, cu ii, cu basmale și cu opinici, dar și cu haine groase de lână. Feciorii și oamenii în toată firea poartă ițari, cămeșe și cojoace, precum și căciuli din piele de miel brumăriu. La început, fetele se adună într-o cameră mare, în care aduc caiere de lână și de câlți, furci și fuioare de tors și vârtelnițe.

”Tundiem uăile primăvara. Luăm lână și o spălăm, o cărmănăm, o duciem la dreve, facem caier și pe-urmă torcem... Firu’ pă care-l torcem îl urzâm. Îl facem jurebdie, în urzâm pă război și țesem”, des­crie în graiul local din Mărișel una dintre participantele la șezătoare. ”Chiar tinerii până la 20 de ani nu mai știu cum să toarcă lâna. Da’ după 20 de ani, fetele mai știu... să torcă lâna. Câlți mai puțân”, ­adaugă o altă participantă la șezătoare, care explică faptul că torsul câlților de cânepă este mult mai greu decât cel al lânii, pentru că firul de cânepă trebuie să fie mult mai subțire decât cel de lână, care poate să rămână ”mai plinuț”.

Practici magice în timpul șezătorii

Atunci când se plictisesc de tors, încep practicile magice. Femeile în vârstă aprind smocuri de câlți, pe care le pun pe podea. Tradiția spune că fata spre care se îndreaptă primul smoc de câlți se va mărita prima în acel an. Etnologii spun că astfel de practici sunt precreștine și fac parte din arsenalul metodelor prin intermediul cărora membrii comunităților tradiționale încearcă să prevadă viitorul.

Măritișul era o problemă deosebit de importantă în satul tradițional românesc. În timpul șezătorilor, măritișul reprezenta una dintre principalele teme de discuție, de aceea a apărut și această practică cu caracter magic. După ritualul câlților aprinși, începe distracția. Apoi, aruncă furcile de tors în mijlocul încăperii și merg să scuture gardul. Acela este semnalul pentru feciorii care așteaptă să se alăture petrecerii.

”Feciorii din Mărișel, din zona de muntie, care-i asta, sunt chemați pân scuturarea gardului die cătă fetie care vin la șăzătore, s-adună cu lucru die mână, cu torsu cu așa mai departe”, spune unul dintre localnici. Un altul spune că, după ce fetele scutură gardul, feciorii vin în casa unde are loc șezătoarea. Ei aduc lăutari și se încinge o petrecere pe cinste. La șezătoare, participanții servesc bucate tradițio-nale, udate cu pălincă, cu secărică, cu vișinată sau afinată, dar și cu vin adus de la câmpie.

Șezătoarea din casa văduvei

Tradiția șezătorilor era larg răspândită în tot spațiul locuit de români. Ele începeau să fie organizate încă dinaintea începerii Postului Crăciunului și se sfârșeau înaintea începerii Postului Paștelui. Organizarea acestor șezători ținea de ciclicitatea anului agricol. În sezonul rece, când munca la câmp înceta, tinerele din satele românești, germane și maghiare, pentru că această tradiție a fost adoptată de toate comunitățile din Transilvania, începeau pregătirea hainelor tradiționale. Șezătorile erau organizate de obicei în casele văduvelor, care aveau rolul de a supraveghea distracția tinerilor și care, în schimbul găzduirii șezătorilor, primeau ajutor în ­gospodărie sau sprijin material. De aceea, pe lângă socializare, șezătorile aveau și rolul unui liant social între membrii comunității. Acum, însă, șezătorile sunt organizate în pensiuni, acolo unde turiștii se pot bucura de atmosfera de ­odinioară, pot învăța secretele meșteșugului torsului lânii sau pot să se bucure de mâncărurile și băuturile tradiționale, servite cu acest prilej.

 

Șezătorile au o tradiție îndelungată în Transilvania

Citește totul despre:

Comentarii

loading...