Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cenzura in interbelic

Despre cenzura din perioada comunista cate ceva tot stim: ca in 1948 a aparut primul organism al cenzurii denumit chiar Cenzura, ca in anii ‘50 editurile au fost desfiintate ramanand una singura, ziarele fiind transformate in ziare de ...

Share

Rl online 0 comentarii

16.04.2007 - 00:00
Despre cenzura din perioada comunista cate ceva tot stim: ca in 1948 a aparut primul organism al cenzurii denumit chiar Cenzura, ca in anii ‘50 editurile au fost desfiintate ramanand una singura, ziarele fiind transformate in ziare de partid, si ca, in decursul anilor, Cenzura a devenit Directia Presei, apoi Consiliul Culturii... Dar ce stim despre cenzura din perioada interbelica, o perioada vazuta, in ciuda extremismelor ei, ca fiind una normala!? Nu prea multe, iar asta din cauza ca in arhive nu s-au pastrat documente din acea epoca. Cu o exceptie. La sfarsitul anilor ‘50 un cenzor a depus, din proprie initiativa, la Biblioteca Academiei un inedit Registru al Serviciului Cenzurii, singurul document despre cenzura interbelica. 1937-1939 sunt cei trei ani salvati pe care prozatorul si harnicul istoric Ioan Lacusta ii aranjeaza documentar in aceasta carte singulara.
Momentul istoric este insa unul foarte important si interesant, sunt anii din preajma izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial, cand viata politica si presa traiau intens si precipitat fiecare informatie, schimbare, decizie. In urma asasinarii prim-ministrului I.G. Duca la 30 decembrie 1933, guvernul decreteaza starea de asediu pe care o va prelungi succesiv. In plus, Carol al II-lea incepuse manevrele de acaparare a puterii decizionale, asa ca, in aceste conditii, presa era atent monitorizata, cenzura fiind perceputa ca opresiva si discretionara. Masurile luate erau variate: de la simplele crochete (articolele apareau tiparite cu randuri goale) si sanctiuni financiare, pana la suspendari temporare si chiar interzicerea aparitiei. Se contureaza din aceasta carte un foarte dezamagitor portret atat al politicienilor carieristi fara scrupul, ahtiati dupa posturi si favoruri regale, cat si al jurnalistilor a caror breasla nu se arata a fi fost prea solidara, existau interese politice majore, precum si avantaje materiale. Sunt convins ca cititorii vor specula asemanarile cu contemporaneitatea.
O sa va surprinda faptul ca, in acei ani, numai in Bucuresti, existau peste 300 de publicatii: "O presa vie, in continua miscare, nuantata, imbratisand intreg spectrul de ideologii, orientari, gusturi, preferinte, preocupari s.cl.", cum scrie Ioan Lacusta. In lista publicatiilor consultate, veti gasi un numar incredibil de mare de publicatii carora astazi le spunem de nisa. Iata cateva: Aeronautica, Automobil si Sport, Cultura ("revista literara, muzicala, organ de publicitate al Asociatiei Generale a Cantaretilor Bisericesti"), Calauza studentului, Croitorie si arta, Copilul evreu, Curierul Farmaceutic, Ephemeris daco-romana, Gazeta Casatoriilor, Gazeta Morarilor, Dynecologie si Obstetrica, Lectiuni Biblice, Nivel-Metru, Oastea Domnului, Revista Stomatologica, Revista Ford, Revista Penala, Revista pentru moralizarea detinutilor, Svastica de Foc s.a.
Dar meritul cartii nu este doar reproducerea registrului cenzurii, cat extraordinara munca de istoric a lui Ioan Lacusta care, in notele de la final (partea substantiala a cartii) familiarizeaza cititorul cu contextul politic, cu personajele si cu restul de informatii mai putin stiute pentru ca tabloul politico-jurnalistic al epocii sa fie cat mai complet si cat mai bine inteles. Autorul marturiseste ca si-ar dori ca acest volum sa-i intereseze mai mult pe tinerii gazetari de astazi ignoranti in materie de istorie si traditie a presei.
Pentru final, iata si cateva din tipurile de interdictii practicate de cenzura interbelica: 26 oct. 1937: "Sa nu apara ca vreunul din delegatii straini care au luat parte la serbarile de la Sinaia ar fi plecat suparat"; 29 ian. 1939: "Nu se lasa articole in care s-ar incerca sa se scrie ca situatia financiara nu este buna sau ca leul este slab"; 26 martie 1939: "Domnii cenzori sunt rugati a fi atenti a nu se mai scrie nimic de arbitri la matchurile de footbal. Sa se scrie numai: A arbitrat D...", 16 aprilie 1939: "Se va permite tinerea horelor in localurile caminelor culturale «Principele Carol», daca aceste camine au sali amenajate pentru acest scop. Nici intr-un caz nu se va permite ca horele sa se tina la carciuma"; 10 iulie 1939: "Nu se va publica despre articolul de automobil intamplat astazi d-lui dr. Condescu, ginerile d-lui consilier regal Argetoianu."

Ioan Lacusta, "Cenzura vegheaza (1937-1939)", Editura Curtea Veche, 2007, 30 lei

Citește totul despre:

Comentarii

loading...