6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieFoto interviuVIDEO. Faimoasa rochie purtată de Marilyn Monroe la aniversarea președintelui Kennedy s-a...

VIDEO. Faimoasa rochie purtată de Marilyn Monroe la aniversarea președintelui Kennedy s-a vândut cu 4,8 milioane de dolari

Faimoasa rochie mulată, purtată de Marilyn Monroe la aniversarea de 45 de ani a președintelui Kennedy, s-a vândut contra sumei de 4,8 milioane de dolari, infornează vineri Agerpres.

Rochia s-a vândut la o licitație care a fost organizată joi seară în Beverly Hills.

Potrivit AFP, rochia de culoarea pielii, brodată manual cu 2.500 de cristale, fusese estimată la 2-3 milioane de dolari de către Julien’s Auctions, casa de licitații care a organizat vânzarea într-un cartier frecventat de celebrități din Los Angeles.

Rochia a fost concepută pentru a se mula pe formele lui Marilyn — care nu purta lenjerie — și a trebuit să fie cusută pe actriță cu puțin timp înainte ca aceasta să intre pe scena de la la Madison Square Garden din New York, la 19 mai 1962, pentru a cânta “Happy Birthday Mr. President” cu celebra sa voce senzuală.

Interpretarea a alimentat zvonurile despre o presupusă idilă între carismaticul președinte american și celebrul sex-simbol.

Marilyn Monroe a murit la mai puțin de trei luni după acest eveniment, din cauza unei supradoze de barbiturice, iar Kennedy a fost asasinat anul următor.

Rochia a fost achiziționată de Ripley’s Believe It or Not!, un imperiu media care deține și un lanț de muzee, inclusiv unul la Hollywood, dedicat obiectelor bizare sau cu semnificație istorică.

Rochia fusese cumpărată la o primă licitație din 1999 de către omul de afaceri Martin Zweig pentru suma de 1,3 milioane de dolari. Recordul pentru o rochie a lui Marilyn rămâne cel stabilit în urmă cu cinci ani, atunci când un cumpărător a plătit 5.5 milioane de dolari pentru faimoasa rochie purtată de vedetă în filmul “The Seven Year Itch”.

Printre alte piese scoase la vânzare în Beverly Hills se află și o rochie purtată de actriță în filmul “Some Like It Hot”, adjudecată pentru suma de 450.000 de dolari, o altă rochie de seară, vândută pentru 125.000 de dolari, și o pereche de pantofi Ferragamo achiziționată pentru 34.000 de dolari.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă