14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialParfum de femeie: Ce esenţe preferă româncele

Parfum de femeie: Ce esenţe preferă româncele

”Parfumul unei femei spune mai mult despre ea, decât scrisul ei”, spunea, cu decenii în urmă, designerul francez Christian Dior. Vorbele rostite de Dior au fost luate în serios şi de femeile din România pentru care achiziţionarea unui parfum nu mai este demult ceva simplu.

”Avem cliente care vin de două-trei ori în magazin până să se decidă  asupra parfumului pe care îl vor”, declară, Maria, care lucrează în cadrul magazinului de cosmetice Douglas din centrul comercial Unirea. Pe fondul crizei, femeiele au început să ia în calcul,  pe lângă criterii precum brand, design sau aromele incluse, şi preţul.

”În ulimul an clienţii au devenit mult mai receptivi la promoţii: dacă nu îşi permit să achiziţioneze prafumul favorit, îşi îndreaptă atenţia către promoţii” spune şi Clara, vânzătoare in cadrul parfumeriei Privilege din Unirii unde circa 70% dintre produse beneficiază de reduceri.

Chanel, Dior sau D&G, în topul preferinţelor

Printre cele mai vândute branduri sunt Dior, Chanel, Armani, Bvlgari  si Lancome. ”Cel mai vândut brand este, de departe Chanel, din care se vând toate sortimentele. De la Lancome se vinde Poeme, J′adore şi Miss Dior  de la Dior , Armani Code de la Armani si Omnia  de la Bvlgari. De asemenea, se caută foarte mult toate noutăţile”, mai spune reprezentanta Douglas.

Parfumurile vedetelor, câştigă teren

Parfumurile create de vedete reprezintă o nişă în continuă creştere în ultimii doia ani, potrivit unui studiu Euromonitor. Targetul principal al acestei categorii de parfumuri sunt tinerele care achizitionează aceste arome pentru a crea o conexiune cu vedeta favorită. Un alt atu al acestor parfumuri este preţul destul destul de accesibil oricărui buzunar.

”Motivul principal pentru care tinerele cumpără aceste parfumuri este asocierea cu vedeta respectivă, şi mai puţin aroma”, afirmă vănzătoare unui magazin din zona Universitate.

Printre vedetele care au scos pe piaţă parfumuri pentru femei care le poartă numele se numără Christina Aguilera (Xpose , By Night, Inspire), Paris Hilton (Siren, Heiress, Fairy Dust, Just Me, sau Can Can), Celine Dion (Chic, Sensational), Antonio Banderas (Diavolo Donna), Mariah Carey (Ultra Pink), Halle Berry (Halle), Kylie Minogue (Darling) sau Beyonce (Heat).

Şi vedete autohtone precum Cătălin Botezatu sau Alina Buzatu şi-au încercat norocul în industria parfumurilor, însă rezultatele nu sunt unele spectaculoase.

Trendurile anului viitor

Şi în 2011, vedetele vor continua să îşi lanseze parfumuri proprii, însă piaţa va fi dominată ca şi până acum , de brandurile tradiţionale. ”Succesul pe care l-a avut Anthology, de la D&G, lansat în plină recesiune, la un preţ destul de ridicat, arată că cererea pentru parfumurile scumpe nu a dispărut ”, se arată în studiu Euromonitor.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă