Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

În casă cu părinţii la 30 de ani?

Imaturi şi cu probleme de comunicare cu sexul opus. Aşa riscă să ajungă cei care amână să se dea plecaţi din casa părintească. O cameră de cămin în care abia îşi fac  loc cinci studenţi. Peste ...

Share

Ramona Samoila 0 comentarii

21.03.2010 - 20:13

Imaturi şi cu probleme de comunicare cu sexul opus. Aşa riscă să ajungă cei care amână să se dea plecaţi din casa părintească.

O cameră de cămin în care abia îşi fac  loc cinci studenţi. Peste câţiva ani, unii dintre ei împart un apartament, pentru a-şi putea plăti chiria din salariile de angajaţi fără experienţă. Peste alţi ani, aproape toţi se străduiesc să plătească ratele la propriile apartamente, pentru că nici nu-şi pun problema să se întoarcă în oraşul natal.

Unul dintre aceşti tineri este Radu, sosit din Brăila în Bucureşti la studii, ajuns la 35 de ani soţ şi tată a două fetiţe pe care le creşte într-un apartament cu trei camere. 

La polul opus independenţei financiare se află  cei pe care mij­­­­­­­­­locul vieţii îi prinde cu părinţii în aceeaşi casă şi la aceeaşi masă pregătită de o mamă grijulie.  Este cazul Luizei, o tânără care, deşi a primit cadou o garsonieră de la părinţi, a preferat să o închirieze şi să se întoarcă în casa părintească, din teama de a-şi trăi viaţa.

În tabloul dependenţei financiare mai sunt incluşi tinerii care stau cu părinţii pentru că nu-şi permit să-şi cumpere sau să închirieze o locuinţă.

Chirii mari din salarii mici

Sărăcia îi face pe unii tineri să nu se mai dea plecaţi din casa părintească, mulţi găsindu-se în situaţia de a nu-şi permite să cumpere o locuinţă nici măcar în rate. „În situaţii de criză, nimeni nu mai riscă să facă un credit la bancă. De asemenea, între salarii şi costul unei chirii într-o locuinţă decentă există un decalaj foarte mare. Pe de altă parte, spre deosebire de ti-nerii din Occident românii nu privesc problema de a locui singuri ca pe o obligativitate, pentru că, dacă ar gândi aşa, ar încerca să găsească soluţii, chiar dacă eforturile sunt foarte mari. Mulţi preferă comoditatea", explică Augustin Cambosie, vicepreşedintele Federaţiei Române de Psihoterapie. 

La asta se adaugă şi obiceiul românesc de a rezolva toate problemele cu ajutorul familiei, tradiţie care se regăseşte şi în cuplurile care preferă să locuiască împreună cu bunicii aflaţi pe poziţia de bone pentru nepoţi.

Trei zile cu părinţii, alte trei cu iubita

Cei care rămân să locuiască îm­­preună cu părinţii se ma­turizează mai greu sau deloc şi evită să-şi asume res­­pon­­sa­­­­­­­­­bilităţi, susţin psihologii. Aceştia se implică mai greu într-o relaţie de cuplu şi se es­chi­vează deseori de la trebu­rile casnice. „Când te bagi
într-o relaţie de comoditate, intri mai greu într-una de cuplu, or construcţia noastră socială spre asta pledează. Nu suntem fă­­­cuţi să rămânem copii, ci ne de­finim într-un cuplu. Societatea ne implică la relaţionare, iar cheia de boltă este relaţionarea cu sexul opus", spune Augustin Cambosie.

Tabieturile pot ameninţa o vii­toare relaţie cu sexul opus. „Te obiş­nuieşti să trăieşti într-un a­nume mod şi, o dată cu vârsta, e mai greu să-ţi schimbi obiceiurile", completează  psiho­­te­ra­peutul Cristina Boca. Bărbaţii care rămân la fusta mamei au sentimentul că duc o viaţă li­beră, că nu trebuie să dea so­­co­teală nimănui şi că-şi cheltuiesc banii după bunul-plac. „Traiul în comun cu părinţii reprezintă şi o sursă de conflicte. Dacă mama îl aşteaptă pe tânărul de 30 de ani cu masa pusă, o să-l întrebe şi de unde se întoarce seara târziu. Asta se va întoarce împotriva lui ca sursă de frustrare", adaugă Cambosie.

Florin, un tânăr de 32 de ani, pare că împacă şi capra, şi varza. Două-trei zile pe săptămână şi le petrece în sânul familiei care l-a crescut. „Aşa reuşesc să-mi ajut părinţii la treburi teh­­nice prin casă şi la cumpărături. În plus, aşa păstrăm legătura. Sunt mulţumit şi pentru că mănânc la ei şi dorm în camera mea", spune Florin, care-şi re­zervă celelalte zile ale săp­tă­mânii pentru iubită şi munca în ate­lierul de pictură.


Recomandare 

Rupeţi cordonul ombilical în facultate! Tăierea cordonului ombilical la nivel psihologic este recomandat să se producă după terminarea liceului. „Atunci deschidem o nouă filă în viaţa noastră. Viaţa re­­la­­ţională de student ne îndeamnă să avem locul nostru", spune psihoterapeutul Augustin Cambosie. Părinţii sunt cei care ar trebui să-i ajute pe copii să ple­­ce de acasă, în loc să tragă de ei să rămână în sânul familiei şi să-i împiedice să se maturizeze.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...