Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Dragoste cu năbădăi sau iubire prietenească?

Cuplurile formate din parteneri care au fost mai întâi buni amici au şanse de succes mai mari decât cele bazate pe atracţie erotică, spun psihologii. Cine o mai fi şi ţăcănitul ăsta cu părul vâlvoi?", ...

Share

Ramona Samoila 0 comentarii

06.06.2010 - 18:51

Cuplurile formate din parteneri care au fost mai întâi buni amici au şanse de succes mai mari decât cele bazate pe atracţie erotică, spun psihologii.

Cine o mai fi şi ţăcănitul ăsta cu părul vâlvoi?", şi-a spus Oana când l-a văzut prima oară pe Cristi. Urcaseră pe munte în acelaşi grup, dar l-a observat abia când au ajuns la cabană şi s-au oprit la bere. El o tot invita să guste din ciorba lui, făcea glume, îi punea întrebări. „Mi-am dat seama că flirtează, dar am răspuns parţial la jocul lui. Mă fripsesem în urmă cu un an, într-un episod de dragoste pasională. Cumva, eu voiam o relaţie serioasă, dar el mi se părea mai degrabă un puşti haios decât un tip cu care să începi o relaţie serioasă", spune tânăra de 28 de ani.  După excursie, cei doi s-au despărţit fără să facă schimb de numere de telefon.

„Avem cam acelaşi stil de viaţă"

Cristi nu s-a lăsat păgubaş, a făcut rost de messengerul Oanei şi au reluat legătura. Primul concert la care au mers a fost Deep Purple, apoi Ţapinarii. Oana avea „fluturi" în stomac când mergea la întâlnire, dar emoţiile n-o copleşeau când vorbea cu el la telefon, aşa cum i se întamplase altădată. „Mă simţeam foarte bine şi mă simt foarte bine cu el, pentru că e un tip foarte amuzant, pentru ca ne plac amândurora aceleaşi lucruri şi avem cam acelaşi stil de viaţă", mai spune Oana care s-a mutat cu Cristi după un an.

Relaţiile care nu debutează printr-o atracţie sexuală au şanse mai mari să dureze, sunt de părere unii psihologi. „De obicei, suntem atraşi sexual de persoane care ne menţin o problemă. De exemplu, cei care trăiesc cu teama de abandon se îndrăgostesc frecvent de persoane căsătorite, care călătoresc foarte mult sau de „crai" cu mai multe relaţii. Aşa funcţionează mintea noastră", explică Bogdana Bursuc, psiholog la Mind Institute din Bucureşti. Teama de abandon apare în copilărie la cei care au avut părinţi absenţi sau mai distanţi.

Mare om, mare caracter

Prieteniile care se transformă mai apoi în relaţii de dragoste sunt mai de calitate, este de părere psihologul. „Sunt persoane care au avut cinci ani de prietenie şi şi-au dat seama apoi că se potrivesc atât de bine încât ar putea forma un cuplu", spune Bogdana Bursuc.

Atunci când alegeţi un partener, ar fi bine să puneţi preţ pe caracterul acestuia, pe valori, personalitate, generozitate, pe concordanţa dintre ceea ce spune şi ce face individul. „Adesea ne simţim atraşi de alţi oameni fie pentru că ne amintesc de o veche cunoştinţă, ne inundă cu cadouri şi ne fac să ne simţim importanţi. Identificaţi convingerile partenerului despre relaţia de cuplu. Cu siguranţă nu dorim să ne îndrăgostim de o persoană care nu manifestă respect şi onestitate faţă de noi", spune  Gyorgy Gaspar, psiholog la Centrul de Educaţie Emoţională din Bucureşti.  De asemenea, încercaţi să nu confundaţi sexul cu dragostea, aşa cum se întâmplă de multe ori la începutul unei relaţii.

Jocurile de grădiniţă, semn de imaturitate

Comunicaţi cât mai mult cu partenerul, iar dacă nu-i  înţelegeţi anumite reacţii întrebaţi care este cauza comportamentului şi nu vă imaginaţi scenarii care nu au legătură realitatea. „Relaţia de cuplu nu este un joc de ghicitori. Mulţi oameni sunt reţinuţi în verbalizarea propriilor nevoi şi ca urmare acestea sunt camuflate. Rezultatul implică dezamăgire şi obstacol în a obţine ceea ce ne dorim de la partener şi adesea sentimentul că nu suntem înţeleşi", mai spune Gaspar.

Pe de altă parte, nu vă lăsaţi păcăliţi de comportamentele imature. Cei care nu vor să răspundă la nevoile partenerului şi apelează la tot felul de strategii de evitare cel mai probabil au nevoie ei înşişi să se simtă importanţi şi nu ştiu cum să spună asta, atrag atenţia psihologii. 

Dacă tu nu mă vrei, eu te vreau!

Dacă persoana de care vă place nu vrea să aibă o relaţie cu voi, aflaţi care sunt motivele şi nu insistaţi inutil, doar din ambiţie. „O relaţie care începe prost, logic ar fi să nu ajungă o relaţie, decât dacă unul dintre parteneri are suficientă ambiţie cât să-i demonstreze şi celuilalt că se poate şi dragoste cu sila", spune psihoterapeutul Augustin Cambosie, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Psihoterapie. De multe ori, lucrurile rămân amestecate. "Vin la cabinet cupluri în care unul vrea să se despartă, iar celălalt nu. Acesta din urmă nu poate spune întotdeauna dacă e vorba de ambiţie sau de iubire. Dacă e prea multă ambiţie, cel mai bine e să te opreşti. Cel mai mare duşman al nostru este ambiţia prostească", completează psihoterapeutul.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...