Cum să depăşiţi crizele existenţiale

Sentimentul că nimic nu vă mai convine este firesc şi apare din nevoia naturală a oamenilor de schimbare. Identificaţi ce anume vă nemulţumeşte şi prindeţi curaj să o luaţi de la capăt! Raluca ...

Share

Ramona Samoila 0 comentarii

15.06.2011 - 19:38

Sentimentul că nimic nu vă mai convine este firesc şi apare din nevoia naturală a oamenilor de schimbare. Identificaţi ce anume vă nemulţumeşte şi prindeţi curaj să o luaţi de la capăt!

Raluca îm­pli­neşte curând 30 de ani şi parcă nimic nu-i mai convine. Jobul care până acum o făcea să se simtă valoroasă a început să i se pară o corvoadă. „Parcă aş vrea mai mult de la mine, dar nici nu ştiu ce. Nu găsesc acel ceva care să mă entuziasmeze şi să mă facă să îmi investesc toată energia. Dacă aş şti ce să fac, cu siguranţă m-aş apuca de altceva", spune Raluca. Lucrurile nu sunt mai calme nici în relaţia cu iubitul ei, care durează de patru ani. „Acum vreau căsătorie şi copii, acum parcă m-aş apuca de o altă facultate şi mi-aş vedea în continuare de o viaţă boemă. La vârsta asta probabil că ar trebui să am nişte idei mai clare şi o ţintă în viaţă, dar se pare că n-am", îşi încheie Raluca nemulţumirile.

Neputinţa de a identifica cu precizie nemulţumirile este comună celor care trec printr-o astfel de criză şi care rostesc obsesiv replici precum: „nu mai suport", „vreau să se termine", "m-am săturat", „vreau altceva şi nu ştiu ce, dar vreau să-mi fie bine".

Aşa-zisa criză de 30 de ani poate să apară de fapt la orice vârstă, spun psihologii, şi este efectul nevoii naturale de schimbare a oamenilor. Ceea ce a fost bun la un moment dat pentru noi nu mai este. Psihoterapeutul Marieta Ciuculete explică: „Obişnuiesc să folosesc o metaforă cu clienţii mei pe care ei o înţeleg foarte bine. Să spunem că am primit un costum care la momentul acela ne venea perfect, numai că lucrurile se schimbă, creştem, nu ne mai simţim confortabil în el, ne strânge şi nu ştim ce trebuie schimbat".

Ţapul ispăşitor: familia

Furie, senzaţie de gol, pierderea interesului pentru viaţă, depresie, toate acestea sunt stări prin care trec cei aflaţi într-o criză de identitate. „Unele persoane simt că nu se mai regăsesc în familia pe care o au sau în profesia lor. Îşi dau seama că nu-i mai reprezintă acum sau că de fapt nu i-au reprezentat niciodată", spune şi psihoterapeutul Matei Georgescu. Crizele existen­ţiale sunt urgenţe spirituale care presupun o reaşezare ce poate întemeia un nou echilibru. „Sunt persoane care se îmbolnăveau foarte des pe fondul insa­tisfacţiilor din viaţa lor şi care după ce au abandonat relaţia sau jobul care-i nemul­ţumea au început să se simtă foarte bine", adaugă Matei Georgescu. Amploarea crizei este proporţională cu incapacitatea de adaptare la nevoia de schimbare. Netratată, criza de identitate poate fi dusă până la bătrâneţe. „Mulţi din aceştia îi învinuiesc pe ceilalţi şi nu-şi asumă responsabilitatea pentru ceea ce fac. Cei care vin la terapie se plâng în general de viaţa de familie. E mai uşor să răbufneşti în faţa celor cu care ai relaţii foarte apropiate, să pretinzi să-ţi facă pe plac şi să-ţi ghicească gândurile, îţi permiţi asta, şi de aici se nasc conflictele. În viaţa socială ne cenzurăm mai mult", spune Marieta Ciuculete.

Resemnare în doze utile

Cei mai mulţi dintre cei care trec printr-o criză existenţială se resemnează. Unii se refugiază în muncă, alţii în ieşiri extrem de dese cu prietenii. „Mulţi bărbaţi se apucă de băut. Femeile îşi acceptă viaţa pe care o au şi transmit acreala mai departe. În afară de sinucidere, asta este ieşirea cea mai proastă din criză. Unii îşi schimbă locul de muncă şi uneori se simt mai bine. Alţii fac o expediţie pe Himalaya sau se apucă la 40 de ani de cursuri de pilotaj şi ies din criză foarte bine", explică psihologul Bogdan Lucaciu. Cei care decid să schimbe ceva în viaţa lor sunt persoane care au avut întotdeauna forţă şi energie.

„Cei care s-au mulţumit cu ce li s-a dat şi n-au avut niciodată energie să se avânte în propria viaţă se resemnează şi în timp devin «urâţi». În mediile culturale foarte joase nici nu există criză existenţială", adaugă Lucaciu. Există însă şi o resemnare utilă cu care trebuie tratată, spre exemplu, nostalgia faptului că îmbătrânim. „Trebuie să învăţăm să şi pierdem. Moartea persoanelor apropiate, schimbările importante care au loc la persoanele dragi sau în noi, pierderea unui job, toate astea trebuie acceptate", spune Matei Georgescu. 

Citește totul despre:

Comentarii