12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCe mesaje să NU-I trimiţi la începutul unei relaţii

Ce mesaje să NU-I trimiţi la începutul unei relaţii

Când eşti la începutul unei relaţii şi eşti îndrăgostită, vrei să ştii mereu de el, să vezi ce face, îi dai mesaje tot mereu şi de abia aştepţi momentul în care să vă vedeţi. Nimic greşit, doar că uneori trebuie să fii atentă cu mesajele pe care le trimiţi. În anumite situaţii, acestea pot stinge flacăra iubirii. Sunt câteva mesaje pentru care ai putea fi taxată scump de către iubitul tău.

1. Alintări

Îl cunoşti de două săptămâni şi i-ai zis deja „puiu”? Pentru mulţi bărbaţi acesta poate fi un motiv pentru care să rupă o relaţie. Alinturile fac parte din relaţie, dar spuse prea devreme pot rupe una. Aşadar, nu te grăbi prea tare cu denumiri de animale domestice, lasă-l pe el să facă primul pas în acest sens.

2. Nu trimite mesaje când eşti în stare de ebrietate

Ok, ai ieşit cu fetele, aţi băut două-trei pahare de votcă şi ai prins puţin curaj. Îţi vine să îi scrii tot ceea ce simţi şi vrei să faci declaraţii ca şi când nu ar exista ziua de mâine. Gândeşte-te bine la ce anume dai „trimite” deoarece bărbaţii pot fi uşor speriaţi dacă se simt îngrădiţi sau observă vreo urmă de disperare. Fără mesaje de genul „mă iubeşti?”, „vrei să te căsătoreşti cu mine?”, „ te vezi cu mine în 5 ani?”, în special dacă sunteţi la început. O să îţi pară rău a doua zi.

3. Ai răbdare

Dacă un tip nu îţi răspunde imediat la mesaj, fii răbdătoare şi nu îl bâzâi cu alte sute de mesaje. Nu vei denota altceva decât disperare.

4. Ai grijă ce subiecte abordezi

Dacă eşti la începutul unei relaţii, cel mai indicat este să abordezi anumite subiecte faţă în faţă. Mesajele nu sunt întotdeauna cel mai bun canal de comunicare.

5. Ai grijă la greşelile gramaticale

În fond, trimiţi un mesaj. Felul în care te exprimi şi scrii, poate spune multe lucruri despre tine. 

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Rusia susține că va avea “ținte legitime” în Polonia, dacă această țară va găzdui arme nucleare americane

"Instalațiile relevante" din Polonia vor deveni "ținte legitime" pentru Rusia, dacă această țară va primi pe teritoriul ei arme nucleare ale Statelor Unite. Acest avertisment...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...
Ultima oră
Pe aceeași temă