Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Ce facem dacă avem un ipohondru în familie?

  Cel mai rău lucru pe care-l pot face apropiaţii unei persoane care suferă de anxietate de sănătate este să o critice sau să-i cânte în strună. Soluţia de mijloc este cea mai bună. Liana (35 ani) ...

Share

Ramona Samoila 0 comentarii

26.10.2011 - 19:11

 

Cel mai rău lucru pe care-l pot face apropiaţii unei persoane care suferă de anxietate de sănătate este să o critice sau să-i cânte în strună. Soluţia de mijloc este cea mai bună.

Liana (35 ani) îşi bănuieşte soţul de ipohondrie. „Am ajuns la exasperare. Aproape de fiecare dată când urmează să plecăm în vacanţă, Tavi se îmbolnăveşte. La un revelion de la începuturile noastre a stat două zile în camera de hotel pentru că era răcit. La un alt revelion i s-a infectat ochiul şi îl durea burta. Urmează o nouă vacanţă şi deja m-a anunţat că e răcit. M-au apucat toţi nervii şi am reacţionat mai rău ca oricând", spune Liana pe un ton răspicat.

Foarte tare o irită şi punga cu medicamente pe care Tavi o ia cu el oriunde merge. Liana s-a simţit cumva răzbunată când au mers la un concert şi agenţii de pază i-au confiscat soţului ei medicamentele. Atunci, Tavi s-a rugat de ei să-i lase măcar dropsurile pentru durerile de gât. „Într-o perioadă, îşi dădea mereu cu pufuri în nas şi în gură înainte de culcare. Are o mare plăcere când se doftoriceşte. Am discutat despre asta şi mi-a explicat că aşa este organismul lui, mai sensibil. Eu urăsc discuţiile despre pastile, dureri şi alte «băbisime» de genul ăsta", continuă Liana.

Altădată, când Tavi se tot plângea de durerile de gât, Liana i-a spus exasperată că trebuie să meargă la un control ORL ca să vadă dacă nu are o infecţie cronicizată. Se aştepta ca medicul să-i facă analizele şi să-i recomande un tratament ţintit. „I-a dat o reţetă plină cu pastile şi era aşa fericit!", spune Liana.

„Este clientul fără motiv al policlinicilor cu plată"

Cum putem face diferenţa între un ipohondru şi o persoană care pur şi simplu este mai atentă la sănătatea ei sau care chiar este mai vulnerabilă la boli? „În mod normal, o răceală banală poate fi dusă pe picioare. Ipohondrul crede că are şi o complicaţie pulmonară, ia antibiotice şi spune că medicul care îl tratează nu e suficient de priceput. Ipohondrul este clientul fără motiv al policlinicilor cu plată", explică Augustin Cambosie, vicepreşedintele Federaţiei Române de Psihoterapie.

La modul general, persoana care suferă de ipohondrie este îngrijorată mereu de simptomele fizice. Caută pe internet cât mai multe informaţii despre simptomele resimţite, îşi analizează pielea în oglindă, se palpează tot timpul şi vizitează mai mulţi medici într-o săptămână. Ipohondrul crede că bătăile inimii, transpiraţiile şi mişcările intestinale sunt simptome ale unei boli grave. La aceeaşi concluzie ajunge şi dacă îi curge puţin nasul, dacă i se umflă uşor ganglionii limfatici sau dacă îi apare o mică inflamaţie.

Ipohondrul începe să evite anumite activităţi ce declanşează senzaţiile respective. Spre exemplu, nu mai face sport, pentru că resimte ceva la nivelul inimii. Se fereşte să stea mult în picioare ca să nu ameţească. „Toate acestea sunt, de fapt, o formă de anxietate. Aceste persoane se tem că ar putea fi puse în pericol şi că senzaţiile sunt catastrofice. Ei confundă senzaţiile cu simptomele. Când spun « eu nu voi reuşi să fac un anumit lucru», asta este o senzaţie. Ipohondrul crede că deja are o depresie", explică Bogdana Bursuc, psiholog la Mind Institute din Bucureşti.

Nu-l trataţi ca pe un bolnav

Se întâmplă de multe ori ca ipohondrul să pună la încercare nervii familiei sau ai prietenilor. Cea mai mare greşeală pe care apropiaţii o pot face este să nege în mod agresiv ceea ce simte un ipohondru. Atunci, el se va simţi neglijat şi va crede că nu este iubit. Nu este bine nici să-l încurajaţi şi nici să-l întrebaţi zilnic cum se simte pentru că îi activaţi temerile. „Nu-l trataţi ca pe un bolnav. Spuneţi-i că ce simte este o senzaţie, că înţelegeţi că este preocupat de sănătatea lui şi încurajaţi-l să aibă rabdare să vadă ce se întâmplă cu el dacă nu ia nici un tratament şi dacă îşi continuă activităţile", recomandă Bogdana Bursuc.

Liana recunoaşte: n-a avut răbdare cu Tavi. „Cred că reacţiile mele vin, în primul rând, din neînţelegerea acestui comportament. N-am fost un copil plângacios, toate răcelile mama mi le-a tratat cu fructe, frecţii cu spirt, cu oţet, suc de ceapă. N-am lipisit niciodată de la şcoala ori de la serviciu pentru că am fost răcită", spune Liana. Şi o mai nemulţumeşte ceva: „Îl iubesc pe Tavi, dar mă enervează ideea unui bărbat fragil. Bărbatul ar trebui să fie puternic, nu?".

Stresul major poate declanşa ipohondria

Psihologul Augustin Cambosie răspunde: „Într-adevăr, de la un bărbat se aşteaptă o rezistenţă mai mare la suferinţă, dar totodată se spune că bărbaţii sunt mai răi de boală decât femeile, pentru că ele sunt obişnuite lună de lună cu anumite disconforturi".

Anxietatea de sănătate sau ipohondria apare de regulă la persoanele cărora li s-a spus de mici că sunt vulnerabile şi care au fost supraprotejate de părinţi. Predispuşi sunt şi cei care de mici au fost doftoriciţi, precum şi copiii care au primit tot felul beneficii când se îmbolnăveau: aveau voie să se uite mai mult la desene animate sau li se aducea mâncarea în pat. „Ei au învăţat că a fi bolnav e o afacere bună", spune Bogdana Bursuc.  Totodată, o persoană poate începe să sufere de ipohondrie şi după ce s-a recuperat după o boală grea, după îmbolnăvirea unui bun prieten sau chiar după moartea unei persoane foarte dragi. Ipohondria se poate declanşa însă şi după o perioadă de stres major.

30% din ipohondri reuşesc să se trateze

Aproximativ 60% din ipohondri au depresie, atacuri de panică, tulburări obsesiv-compulsive sau anxietate generalizată, potrivit Medical News Today. Şi din acest motiv, ipohondria poate fi cel mai bine tratată la psihoterapeut. Tulburarea poate fi dusă pe picioare luni de zile, chiar ani. Pot exista, de asemenea, perioade lungi în care boala nu se manifestă. Specialiştii spun că aproximativ 30% din ipohondri ajung să scape de temerile excesive, rata de succes fiind mai mare la persoanele cu un statut socio-economic ridicat şi la cele care nu au tulburări de personalitate.

Femeile şi şomerii, predispuşi la ipohondrie

Un studiu realizat anul trecut de cercetătorii de la Cambridge University, citat de The Telegraph, arăta că numărul femeilor care suferă de ipohondrie este mai mare decât al bărbaţilor. Grupului feminin i se alătură persoanele care nu au fost niciodată căsătorite, divorţaţii sau cei care sunt separaţi de partenerul de viaţă, potrivit studiului realizat pe 750.000 de persoane. Predispuse la ipohondrie sunt şi persoanele neşcolarizate sau cele care nu lucrează.


Citește totul despre:

Comentarii

loading...