14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecial2 iunie, Ziua Națională pentru Adopție în România

2 iunie, Ziua Națională pentru Adopție în România

Ziua Națională pentru Adopție este marcată, în fiecare an, la 2 iunie. Plenul Camerei Deputaților a adoptat, la 11 februarie 2014, propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naționale pentru Adopție în această dată, cu 292 voturi pentru și cinci abțineri, informează Agerpres.

Proiectul de lege a fost inițiat în aprilie 2013, de către 12 parlamentari din întreg spectrul politic, având ca scop principal promovarea adopției naționale. La 29 octombrie 2013, propunerea de lege a fost adoptată de Plenul Senatului, cu 103 voturi pentru, patru împotrivă și o abținere. Senatul a fost prima Cameră sesizată în acest caz.

Inițiativa legislativă propune ca autoritățile și instituțiile publice, organismele neguvernamentale, reprezentanțele diplomatice ale României, precum și alte instituții românești din străinătate să organizeze programe și manifestări de promovare a adopției dedicate acestei zile, activitățile urmând a fi coordonate de către Oficiul Român pentru Adopții.

Totodată, se acordă posibilitatea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) și celei de Televiziune (SRTv), în calitate de servicii publice, să includă în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

Instituirea unei Zile Naționale a Adopției are ca scop promovarea adopțiilor și propunerea de soluții pentru simplificarea procedurilor de adopție. Conform Oficiului Român pentru Adopții, procesul de adopție durează, în medie, în România, între 1,5 și 2 ani. Chiar și după intrarea în vigoare a Legii 233/2012 referitoare la regimul juridic al adopției, procedurile birocratice au rămas la fel de greoaie.

În toamna anului 2012, numărul de copii adoptabili a rămas foarte redus, conform statisticilor Oficiului Român pentru Adopții: din peste 29.000 copii, doar 941 (3,22% din total) au fost declarați adoptabili. În anii anteriori, numărul copiilor adoptați a fost chiar mai mare, respectiv 1.736 de copii înfiați în 2011 și 1.921 în 2010. În zece județe, procentul de copii care pot fi adoptați este de sub 1%. În prezent, funcționează Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), aflată în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și constituită în baza prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 299/2014.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă