10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialAstăzi s-a deschis Târgul Ambiente, cea mai importantă manifestare din domeniul bunurilor...

Astăzi s-a deschis Târgul Ambiente, cea mai importantă manifestare din domeniul bunurilor de larg consum pentru casă

Cinci zile va fi durata acestei expoziţii de la Frankfurt care, cu cei 4724 de expozanţi din 89 de ţări, depăşeşte sensibil cifrele record înregistrate la ediţia de anul precedent şi anunţă astfel atât un interes crescut al consumatorilor pentru domeniul home&deco cât şi un posibil reviriment economic în zona UE.

De altfel, Detlef Braun, membru al Consiliului de conducere al Messe Frankfurt a dclarat la deschiderea oficială că “Ambiente îşi continuă cursul ascendent iar consumul privat reprezintă principala forţă a economiei Germaniei. Astfel, târgul începe sub auspicii extrem de favorabile”.

Într-adevăr, vizita la această manifestare  reprezintă un bun prilej de trecere în revistă a inovaţiilor de sezon, produselor noi, implicaţiilor privind sectorul home&deco şi totodată a tendinţelor din acest an, intrând în tradiţia târgului de a le puncta prin biroul de design Bora.Herke.Palmisano.

Living, dining, giving, aceastea sunt temele care reprezintă, ca de obicei, structura de bază a târgului şi care s-au consacrat de-a lungul timpului, demonstrând în acelaşi timp înclinaţia clară spre lifestyle.

De la tacâmuri şi veselă la pernuţe, lumânări şi mobilier, avem nevoie în traiul de zi cu zi de o multitudine de lucruri şi obiecte care ne fac viaţa mai uşoară şi mai comodă, important fiind şi cum acestea se integrează din punct de vedere estetic în ambientul locuinţei. Iar la actuala ediţie, toate acestea se regăsesc din plin.

Imensul spectru este concentrat pe 6 pavilioane, astfel încât vizitatorii pot găsi foarte uşor furnizorii de produse specifice. Între acestea se pot deja distinge micile piese de mobilier, decoraţiuni, accesorii de iluminat şi de grădină, arts&crafts, textile, idei de decorare şi bineînţeles accesoriile la modă.

Servitul şi aranjarea mesei, apelul la aparatele electrice şi articolele de uz casnic  pentru bucătărie sunt exemplele dintre cele mai elocvente, complexitatea activităţilor legate de această funcţiune (bucătăria),  care se doresc tot mai plăcute necesitând tot atât de multe accesorii iar gradul de inventivitate şi inovare îşi găseşte aici un teren extrem de prielnic.

Multe dintre propunerile de cadouri sunt podoabe sau accesorii, ca noutate la ediţia din anul acesta fiind spaţiul “Parfumuri de lux” iar ţara parteneră a ediţiei actuale este Japonia.

Dacă anul trecut invitata de onoare a târgului a fost Catherine Deneuve, la ediţia din acest an este rândul unei japoneze, supermodelul şi actriţa Rila Fukushima, cunoscută în special din filmul Wolverine, va fi oaspetele de onoare la ziua Japoniei în data de 10 februarie

Un important accent este pus pe design, ultimile tendinţe fiind expuse de profesorul Hanjerg Maier-Aichen, în celebrele tururi ale târgului.

Tema dezbătută anul acesta este: adaptare, replicare sau inovaţie; care produse sunt într-adevăr inovative? Alt subiect dezbătut este unul foarte fierbinte: ecologic versus economic, între aceşti doi termeni putând apărea conflicte.

Duminică va fi dezbătută o problematică deosebită, şi anume, amenajarea camerelor pentru copii, privite prin prisma designerului dar şi a psihologului.

Din păcate, prezenţa românească, manifestată tradiţional prin obiectele din sticlă şi ceramice, este însă anul acesta mult mai palidă. Vom reveni pe această temă şi, deasemenea, vă vom ţine la curent în direct cu mersul lucrurilor de aici.

 

Cele mai citite

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...

ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil...

ROCA Investments, cea mai dinamică companie de private equity din România, celebrează șase ani de activitate pe piața locală. Compania anunță o evaluare curentă...

Parlamentul UE aprobă interzicerea produselor fabricate prin muncă forțată

Parlamentul European a aprobat normele care interzic în UE vânzarea, importul și exportul de bunuri fabricate prin muncă forțată, scrie Reuters. Măsura a fost impusă...
Ultima oră
Pe aceeași temă