4 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăSpecialSfaturi de la un specialist în hrana bebelușilor Cum îi facem pe...

Sfaturi de la un specialist în hrana bebelușilor Cum îi facem pe copiii mofturoși să mănânce

Una dintre lansările recent – încheiatului Târg Internațional de Carte Gaudeamus ar fi făcut  invidioasă și cea mai frumoasă siluetă din România. 

Este vorba de lansarea celei de-a treia cărți a autoarei britanice Annabel Karmel, „Marea carte de bucate pentru bebeluși și copii mâncăcioși”, apărută la Editura Paralela 45.

Gazda evenimentului, o altă siluetă-model, a fost vedeta TV Anca Serea, ea însăși mamă a cinci copii și devoratoare a cărților scriitoarei britanice, care este deja la a treia carte apărută la această editură. Celelalte două sunt „Top 100 piureuri pentru bebeluși” și „Ghidul complet pentru înțărcatul copilului”.

Părinții au nevoie ei înșiși de educație 

Minionă, dezinvoltă, mamă a trei copii, Annabel Karmel consideră că gusturile bebelușilor pot fi edu-cate, obiceiurile sănătoase păstrându-se apoi de-a lungul întregii vieți. Cu alte cuvinte, părinții sunt respon-sabili de alimentația pe care copilul o va perpetua de-a lungul vieții de adult, transmițându-o și generațiilor viitoare. 

Aproximativ 70% din copiii cu vârste între 1 și 3 ani din țara noastră consumă alimente nepotrivite vârstei lor, iar numărul copiilor supraponderali care nu au împlinit încă vârsta de patru ani crește constant, arată studiile. În același timp, UNICEF descrie o realitate cu care România se confruntă în ultimii ani: părinții care ar trebui să își educe copiii au nevoie ei înșiși de educație. „Am început să am această preocupare după ce primul meu copil, Natasha, a murit la vârsta de trei luni. Am vrut să rămână un lucru bun în urma vieții scurte a fiicei mele și am petrecut mulți ani cercetând în amănunt nutriția copilului, lucrând cu experți renumiți în domeniu”, a mărturisit Annabel Karmel. 

De foarte mulți ani, „Marea carte de bucate pentru bebeluși și copii mâncăcioși” a reprezentat volumul de căpătâi cu privire la nutriția bebelușilor și a copiilor, fiind tradusă în peste 20 de limbi. În total, cărțile Annabelei Karmel au fost vândute în peste 10 milioane de exemplare în toată lumea.

Toate rețetele sunt testate și validate de experți

„Am petrecut în bucătărie peste 25 de ani gătind mâncare sănătoasă pentru copii. Toate rețetele sunt testate pe un eșantion de bebeluși și copilași aflați la primii lor pași. Cu puțin ajutor din partea cărții, și voi veți putea pregăti mâncăruri foarte hrănitoare, ușor de preparat și cât se poate de gustoase. Vă pot promite de asemenea că atât voi cât și copiii voștri veți adora produsele rezultate fără a trebui să petreceți ore în șir în bucătărie”, le-a mai povestit Annabel Karmel cititoarelor din România.

Ea este deja un exemplu pentru multe mame, printre acestea aflându-se și Anca Serea: „Annabel Karmel este una dintre autoarele mele preferate. Și vă spun asta din experiența mea de mamă a 5 copii, 3 fetițe și doi băieței! Citesc cărțile doamnei Annabel Karmel de multă vreme și vă mărturisesc că mi-au prins foarte bine. Au fost de fiecare dată foarte folositoare și nu doar atunci când a fost vorba de rețetele culinare (copiii mei sunt fanii piureurilor Annabel), ci și pentru sfaturile ce țin de educația copiilor”.

Lunile 6-12 de viață, foarte importante

„Deprinderile de a mânca și gusturile (bune sau rele) formate din fragedă pruncie se păstrează toată viața”, spune Annabel Karmel. „Între luna a șasea şi cea de-a douăsprezecea, trebuie să profitați de șansa de a dezvolta papilele gustative ale bebelușului. Este perioada optimă pentru a introduce multe și diferite arome și texturi ale cărnii de pui și de pește, la interval de câteva săptămâni. Dacă îl hrăniți cu alimente proaspete de la bun început, tranziția către mesele familiei se va realiza mult mai ușor. În schimb, dacă ratați această perioadă crucială, atunci copilul vostru va îngroșa rândurile mofturoșilor”, adaugă Anna-bel Karmel. 

Nu ține regim, doar mănâncă sănătos, după ce ani de zile a studiat ce înseamnă acest lucru, alături de experți în domeniu. Sunt sute de ore de încercări și de constatări validate de timp și de cercetările acelorași experți.  

Să arunci la gunoi alimente pe care copilul preferă să le consume

Fascinată de silueta ei am întrebat-o și eu care-i secretul. Iar răspunsul a venit firesc și simplu: „Nu e niciun secret. Pur și simplu mănânc tot ceea ce îmi -doresc și la fel și familia mea. Mănânc orice, chiar și atunci când -nu-mi este foame. Asta e -meseria mea, trebuie să încerc tot ceea ce gătesc”.

A început să scrie cărți căutând soluții pentru copilul ei, dificil din punctul de vedere al alimentației. A căutat rețete, s-a apucat să le prepare, iar celelalte mame, din jurul ei, văzând cât sunt de bune acestea, au încurajat-o să continue. Am întrebat-o în ce măsură statul în bucătărie, pregătirea rețetelor, îi face plăcere. „Iubesc să gătesc. Nu am scris cărți destinate doar bebelușilor și copiilor, ci și cărți destinate întregii familii. Există rețete pe care le prepar pentru întreaga familie.”, mi-a răspuns. De altfel, ne spune ea, unul dintre secretele unei alimentații sănătoase pentru copil este și acela al mesei la care să participe întreaga familie. Un alt secret, în a-l determina pe copil să mănânce de toate, spune Annabel Karmel, este „să arunci la gunoi cele două, trei alimente pe care copilul preferă să le consume. Iei pe rând alte alimente, cât mai variate, până descoperi ce-i place. Îl lași pe el să aleagă. Apoi îl recompensezi, adică îi acorzi atenție, îl lauzi pentru ce mănâncă și nu-l bagi în seamă când ceva nu-i place și nu mănâncă. Neacordându-i atenție atunci când nu mănâncă – pentru că el asta își dorește, atenție! – cu timpul el va consuma și acel lucru.”. Apoi, completează Annabel Karmel, contează mult să-i oferi copilului mese cât mai bogate, în sensul de a cuprinde alimente din toate categoriile nutriționale, dar și atractive ca aspect.   

Tabele cu meniuri

În ediția apărută acum, scriitoarea Annabel Karmel și-a actualizat colecția de rețete culinare savuroase cu feluri de mâncare noi, sfaturi și ponturi de ultimă oră și fotografii sugestive. În plus, sunt incluse și tabele cu meniuri care ne ajută să economisim timp, îndrumându-ne să cumpărăm cele trebuincioase și să plănuim în avans, toate bazându-se pe experiențele ei de mamă a trei copii. 

Anca Serea, mămică a cinci copiii, a prezentat cartea Annabelei Karmel, pe care o admiră pentru sfaturile ce țin de educația copiilor                             fotografii Oana Ivan

Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă