-3.1 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
AcasăSocialMeteoCod portocaliu de furtuni în 12 județe. Cum va fi vremea în...

Cod portocaliu de furtuni în 12 județe. Cum va fi vremea în Capitală în acest weekend

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, pentru ziua de vineri, 6 iunie, un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru 12 județe din Oltenia, nordul Moldovei și zone din Carpații Meridionali și Orientali.

Avertizarea ANM este valabilă între orele 12:00 și 23:00 și vizează județele Suceava, Botoșani, Neamț (parțial), Bacău (parțial), Prahova (parțial), Dâmbovița (parțial), Argeș (parțial), Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj și Mehedinți.

Meteorologii avertizează că furtunile vor fi însoțite de averse torențiale, vijelii puternice cu rafale de 70 – 90 km/h și grindină de medii și posibil mari dimensiuni.

Cantitățile de precipitații pot ajunge în intervale scurte de timp la 40 – 50 litri pe metru pătrat, iar local chiar peste 60 l/mp.

Cod galben pentru jumătate din țară

În paralel, în jumătate din țară va fi activ un Cod galben de vreme instabilă, cu averse, descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului (rafale de 50 – 70 km/h).

Avertizarea vizează zone din Banat, vestul, sudul și estul Transilvaniei, vestul și nordul Munteniei și centrul Moldovei.

Cantitățile de apă vor ajunge în general între 15 și 25 l/mp, iar izolat 30 – 40 l/mp, în intervale scurte de timp.

Vreme caniculară și disconfort termic ridicat în București

Capitala va avea parte de un weekend cu temperaturi caniculare, maximele urmând să atingă 33 de grade Celsius. Vineri, între orele 12:00 și 21:00, vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara, când sunt posibile averse și descărcări electrice, iar vântul va sufla cu intensificări locale. Temperatura maximă se va situa între 32 și 33 de grade.

Sâmbătă, cerul va fi mai mult senin, iar vântul slab până la moderat. Disconfortul termic va persista, iar temperatura va fi cuprinsă între 31 și 33 de grade, cu ITU în jurul pragului critic.

Duminică vremea se va menține călduroasă, cu cer predominant senin ziua și variabil noaptea. Maxima termică va oscila între 32 și 33 de grade, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Franța și Germania vor trimite trupe în Groenlanda. Ce misiuni vor executa

Armata franceză va trimite soldați în Groenlanda. „Primii operatori au sosit deja la fața locului”, a declarat o sursă militară pentru Le Figaro. Și...

Putin „ar vinde” și Iranul lui Trump de dragul relațiilor cu el după ce i-a „abandonat” pe Assad și Maduro

Vladimir Putin se concentrează asupra războiului din Ucraina, iar aliații săi strategici din întreaga lume au ajuns să se simtă neglijați de liderul de...

SUA, pe de o parte, și Danemarca și Groenlanda, pe de altă parte, sunt de acord că „nu s-a ajuns la un acord”

Discuțiile de la Washington privind viitorul Groenlandei s-au încheiat fără un acord, pe fondul unor poziții divergente între SUA, Danemarca și autoritățile de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă