5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăTechZece noi sateliţi naturali descoperiţi în sistemul lui Jupiter

Zece noi sateliţi naturali descoperiţi în sistemul lui Jupiter

Zece noi sateliţi naturali au fost descoperiţi pe orbite în jurul giganticei planete gazoase Jupiter, numărul total al lunilor din sistemul jovian ajungând la 79, iar printre acestea se află şi un obiect care se deplasează “pe contrasens” şi urmează să se ciocnească cu alte luni cu care împarte aceeaşi autostradă orbitală, conform anunţului făcut marţi de o echipă de astronomi de la Carnegie Institution for Science din Washington, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Toate lunile nou identificate sunt relativ mici. Dacă Jupiter, cea de-a 5-a planetă de la Soare, are pe orbita sa nişte luni foarte mari, aşa cum este Ganymede – cea mai mare lună din sistemul solar cu un diametru de 5.268 de kilometri – lunile nou descoperite au diametre mici, de la aproximativ 1 kilometru, până la 4 kilometri. Astfel de diametre sunt practic insesizabile prin raport la diametrul lui Jupiter – 142.984 de kilometri.

Echipa de la Carnegie Institution for Science, coordonată de astronomul Scott Sheppard, a identificat 12 mici sateliţi jovieni, printre care şi cei 10 prezentaţi marţi. Conform lui Sheppard, aceşti sateliţi liliputani s-au format probabil prea aproape de Jupiter şi au rămas prizonieri ai puternicei sale atracţii gravitaţionale.

“Jupiter este ca un uriaş aspirator al sistemului solar pentru că este atât de masiv. Aceste obiecte s-au plasat pe orbite în jurul giganticei planete în loc să se prăbuşească pe ea. Noi credem că aceşti sateliţi sunt de fapt nişte obiecte cosmice intermediare între asteroizi şi comete. Probabil că sunt alcătuiţi din rocă şi gheaţă în proporţii sensibil egale”, a comentat Sheppard.

Poate cea mai interesantă dintre aceste luni este Valetudo, numită după zeiţa sănătăţii şi a igienei, una dintre strănepoatele zeului roman Jupiter. Valetudo se deplasează pe orbită în aceeaşi direcţie cu cea de rotaţie a lui Jupiter, însă alte câteva mici luni se află pe aceeaşi orbită dar se deplasează în sens invers.

“‘Valetudo merge pe autostradă pe contrasens, aşa că există o probabilitate ridicată să se ciocnească cu celelalte obiecte de pe orbită. Probabil că s-a mai ciocnit cu astfel de obiecte de-a lungul timpului”, a mai susţinut astronomul american.

Cu 79 de luni, Jupiter este planeta cu cei mai mulţi sateliţi din sistemul solar, urmată de Saturn cu 62 de sateliţi.

Din punct de vedere astronomic, o lună este definită ca orice obiect, indiferent de dimensiuni, care se află pe orbita unei planete (nu a Soarelui). Doar primele două planete din sistemul solar, Mercur şi Venus, nu au astfel de sateliţi.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă