15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăTechVIDEO Dacia Duster cu şenile, prezentă la Expoziţia pentru Apărare. Jandarmeria are...

VIDEO Dacia Duster cu şenile, prezentă la Expoziţia pentru Apărare. Jandarmeria are deja 10 bucăți

La expoziţia BSDA, dedicată în principal Industriei de Apărare, este prezent şi Duster-ul cu senile, care se află deja în dotarea Jandarmeriei Montane.

Cui se adresează, în general, această „invenţie”?

„Sunt foarte multe sectoare la care se adresează acest produs, precum Jandarmeria Montană, SMURD, dar şi orice alt detaşament de intervenţie în teren greu. Poate fi agricultură, armată, dar şi industria hotelieră. Se poate merge cu el pe zăpadă, prin noroi sau nisip. Se montează foarte simplu, în aproximativ o oră”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Oierre Lavivier, director general al Acf Industrie Braşov, compania cae dezvoltă şenilele pentru Duster.

 
Potrivit reprezentanţilor Acf, şenilele se montează doar pe maşinile Duster 4×4, iar costul celor patru şenile este de 10.700 de euro, fără TVA, adică aproape jumătate din valoarea unui Duster.

În perioada 16-18 mai, la complexul expoziţional Romaero, are loc a şaptea ediţie a Expoziţiei Internaţionale dedicată Industriei Aeronautice, Apărării, Securităţii Naţionale, Securităţii Cibernetice şi Securităţii Private (BSDA), care reuneşte peste 200 de firme din 24 de ţări.

Alături de prezentarea exponatelor, programul evenimentului include şi numeroase demonstraţii practice, privind funcţionarea tehnologiei.

 

Cele mai citite

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...

Curățenia de primăvară bate la ușă! Pregătește-te cu produse profesionale care să-ți facă munca mai ușoară!

Anotimpul renașterii, cel în care revine prospețimea și aduce cu sine prospețimea și căldura, primăvara este și momentul ideal pentru a face curățenie în...

Maestrul Victor Rebengiuc și actrița Mariana Mihuț au primit titlul de „ Cetățean de Onoare” al Ploieștiului

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au primit, miercuri, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului...
Ultima oră
Pe aceeași temă