7.2 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăTechValurile de caniculă şi ploile torenţiale ar putea dura mai mult

Valurile de caniculă şi ploile torenţiale ar putea dura mai mult

Potrivit unui studiu publicat în revista Nature Climate Change, mai multe zile cu temperaturi mai ridicate decât media perioadei se vor înregistra consecutiv dacă temperatura globală va creşte cu 2 grade Celsius peste nivelul perioadei preindustriale, prelungind astfel durata perioadelor caniculare viitoare.

Temperaturile globale au crescut deja cu 1 grad Celsius şi sunt pe cale să crească cu cel puţin 3 grade Celsius dacă statele reduc emisiile răspunzătoare pentru încălzirea globală în conformitate cu planurile pe care le-au făcut până la această oră.

“Studiul nostru a ajuns la concluzia că dacă globul se încălzeşte cu 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, am putea asista la o modificare importantă a condiţiilor climatice din timpul verii faţă de tiparele pe care le cunoaştem astăzi”, a precizat autorul principal al studiului, Peter Pfleiderer, din cadrul grupului de cercetare Climate Analytics, de la Universitatea Humboldt.

“Vremea extremă va deveni mai persistentă – perioade caniculare şi secetoase, precum şi zile consecutive de ploi torenţiale, toate acestea se vor prelungi”, a spus cercetătorul.

Pe măsură ce valurile de căldură şi secetă devin mai extinse, efectele negative pentru sănătate, ecosisteme, agricultură şi economie vor creşte ”semnificativ”, sunt de părere oamenii de ştiinţă, în timp ce zilele mai numeroase de ploi torenţiale sporesc riscul de inundaţii severe.

În 2018, mai multe valuri de vreme caniculară şi secetoasă, fiecare cu o durată de mai multe săptămâni, au contribuit la pierderi de 15% la recolta de grâu din Germania, se mai precizează în studiu.

În Statele Unite, ultimele 12 luni au fost cele mai ploioase din istorie, regiunile centrale înregistrând săptămâni de precipitaţii aproape continue, care au inundat porţiuni semnificative de teren agricol.

Cercetătorii au descoperit că, dacă temperaturile cresc cu 2 grade Celsius, probabilitatea unor valuri caniculare cu o durată mai mare de două săptămâni creşte cu 4% în comparaţie cu vremurile actuale de-a lungul regiunilor situate la latitudini nordice mijlocii, care includ cea mai mare parte a Europei, America de Nord şi Asia Centrală şi de Nord.

Probabilitatea a cel puţin şapte zile consecutive de ploi torenţiale va fi cu 26% mai mare în aceeaşi regiune.

Carl-Friedrich Schleussner, coautorul studiului, spune că cercetarea arată că limitarea încălzirii la 1,5 grade Celsius – limita minimă convenită de guverne prin Acordul de la Paris din 2015 – ar reduce acele efecte ”considerabil”, subliniind nevoia de ”măsuri urgente”, care să reducă în continuarea emisiile responsabile pentru încălzirea globală.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a tras recent un semnal de alarmă referitor la noi date care arată că iulie 2019 a fost cea mai călduroasă lună din istoria meteorologiei moderne. El a îndemnat liderii mondiali să vină la summitul convocat pentru luna septembrie cu propuneri de măsuri concrete pentru întărirea acţiunilor din domeniul climatic.

Mai multe oraşe din Europa au fost afectate în această vară de valuri de caniculă record, iar ţări precum Marea Britanie, Germania şi Franţa au înregistrat noi recorduri de căldură.

Olanda a anunţat că a înregistrat aproape 400 de decese suplimentare ca urmare a căldurii extreme, care reprezintă un pericol în special pentru persoanele în vârstă, copii şi cei cu probleme medicale preexistente, cum ar fi bolile cardiovasculare şi diabetul.

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă