Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Studiu. Câinii fără stăpân, capabili să înţeleagă indicaţiile prin gesturi

Un nou studiu, publicat în jurnalul ştiinţific Frontiers in Psychology, sugerează că exemplarele de câine fără stăpân, nedresate, sunt capabile să înţeleagă indicaţiile prin gesturi ale omului.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 17.01.2020 - 18:15

Aproximativ 80 de procente dintre câinii prietenoşi şi mai puţin anxioşi care au participat la cercetare au urmărit cu succes indicaţiile transmise prin gesturi către o anumită locaţie, în ciuda faptului că nu beneficiaseră anterior de dresaj.

Cercetătorii au declarat că acest lucru sugerează faptul că animalele sunt capabile să înţeleagă gesturile complexe doar urmărindu-i pe oameni. Ei au adăugat că acest lucru ar putea avea implicaţii în reducerea conflictelor dintre câinii fără stăpân şi oameni.

Doctor Anindita Bhadra din cadrul Institutului Indian pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cercetare din Kolkata, India, şi colegii săi, au studiat câinii fără stăpân din mai multe oraşe indiene. Ei au abordat 160 de exemplare de câini fără stăpân, solitari, şi au aşezat două recipiente acoperite pe jos, lângă aceştia. Un cercetător a indicat apoi către unul dintre cele două boluri, fie o dată, fie în mod repetat, şi a consemnat dacă animalul s-a apropiat de bolul indicat. Specialiştii au urmărit, de asemenea, starea emoţională percepută a câinilor în timpul experimentului.

Aproximativ jumătate dintre animale nu s-au apropiat de niciun recipient, potrivit studiului. Cei care s-au apropiat totuşi s-au remarcat ca fiind mai prietenoşi şi mai puţin anxioşi, iar aproximativ 80 de procente au urmat corect indicaţiile spre unul dintre boluri, indiferent dacă gesturile fuseseră făcute o dată sau în mod repetat. Faptul sugerează că aceste patrupede ar fi capabile să descifreze gesturi complexe, au notat cercetătorii.

''Credem că este destul de uimitor că aceşti câini pot urma un gest atât de abstract precum indicaţiile prin gesturi făcute o dată. Aceasta înseamnă că observă îndeaproape omul, pe care îl întâlnesc pentru prima dată şi că îşi folosesc cunoştinţele despre oameni pentru a lua o decizie. Demonstrează inteligenţă şi adaptabilitate'', a subliniat Bhadra.

Oamenii de ştiinţă au afirmat că aceste concluzii sugerează că aceste animale ar putea avea o capacitate înnăscută de a înţelege anumite gesturi umane, situaţie care transcende dresajul.

Cu toate acestea, cercetătorii au subliniat că animalele mai timide, mai anxioase, tind să nu participe, astfel încât studii viitoare sunt necesare pentru a determina mai precis modul în care personalitatea unui câine afectează capacitatea sa de a înţelege gesturile umane.

Câinii au fost domesticiţi în urmă cu 10.000 - 15.000 de ani. Oamenii au început apoi să crească exemplare de câini care prezentau cele mai dorite şi utile trăsături, pentru a funcţiona ca însoţitori şi ajutoare. Procesul a condus la existenţa câinilor domestici, care sunt foarte receptivi la comenzile şi gesturile umane. Însă, oamenii de ştiinţă nu sunt siguri dacă aceste animale înţeleg oamenii doar datorită dresajului sau dacă această capacitate este înnăscută.

Un studiu realizat la Universitatea din Stockholm şi publicat săptămâna aceasta în jurnalul ştiinţific iScience a descoperit că, deşi în cazul unora dintre câini este nevoie de săptămâni întregi pentru perfecţionarea tehnicii de aport, puii de lup se descurcă mult mai bine şi au instincte naturale pentru acest lucru. Cercetătorii au declarat că această descoperire i-a luat prin surprindere deoarece se credea că abilităţile cognitive necesare pentru înţelegerea semnalelor date de un om, precum cele folosite într-un joc tip aport, s-au dezvoltat la câini doar după ce aceştia au fost domesticiţi, cu cel puţin 15.000 de ani în urmă.

Comentarii

loading...