9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialDe ce Armstrong nu a văzut toată luna

De ce Armstrong nu a văzut toată luna

Oricine ştie că „un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire” sunt cuvintele rostite de Neil Armstrong în timp ce nava spaţială Apollo 11 ateriza pe lună. Misterul era totuşi, de ce paşii şi salturile au fost atât de puţine. Acum, faimosul astronaut a ieşit la lumină pentru a oferi răspunsul.

 

Problema a fost pusă de bloggerul specializat pe ştiinţă Robert Krulwich, care era curios de ce Armstrong şi colegul lui, Buzz Aldrin, au acoperit o suprafaţă puţin mai mare decât un teren de fotbal. „Călătoria a fost un ‘salt’ în mod sigur, o realizare fantastică, dar primii exploratori ai lunii au cercetat o zonă incredibil de mică”.

Spre surprinderea lui, Krulwich primit un răspuns chiar de la comandantul misiunii. Într-un email, Armstrong, care la 80 de ani încă doreşte ca NASA să reia explorarea suprafeţei lunii, a zis că au existat numeroase motive pentru mica amprentă lăsată dupâ aselenizare, iar printre ele se număra şi stresul legat de funcţionarea corectă a costumelor cu răcire pe bază de apă.

„Operam aproape în vid, la o temperatură de 200 de grade fahrenheit (aproximativ 93 de grade celsius) iar gravitaţia era o şesime din cea a Pământului,” a declarat acesta. „Acea combinaţie nu poate fi reconstituită pe Pământ. Nu ştiam cât timp ne-ar fi ajuns rezervorul de apă din ghiozdane”

Răspunsul, venit de la un om cunoscut pentru faptul că refuză să dea autografe şi să vorbească despre aselenizare, a fost surprinzător. Poate şi mai surprinzătoare au fost detaliile pe care Armstrong le-a oferit în legătură cu dificultăţile întâlnite în cadrul misiunii de explorare.

În primul rând, s-a pus problema transmisiei video a evenimentului, poziţionare unei camere video pe suprfaţa lunii fiind unda dintre primele sarcini ale lui lui Armstrong, iar NASA specificase foarte clar că el şi Aldrin trebuiau să fie în raza ei de acţiune.

Aflăm, totuşi, că nici măcar Armstrong nu a putut să joace în totalitate după reguli. „Recunsc că am părăsit, în mod intenţionat şi conştient, zona pe care o acoperea camera video, pentru a examina şi foografia interiorul pereţilor craterului pentru a obţine informaţii utile,” a declarat acesta, specificând că „eventualul câştig era mai mare decât riscul”

Astronautul şi-a exprimat, de asemenea, dezamăgirea în legătură cu faptul că NASA nu s-a întors pe lună, precum şi frustrarea cauzată de cei care susţin că o astfel de misiune nu-şi mai are rostul, din moment ce frontiera spaţială a fost deja atinsă. „Mi se pare straniu” a zis el, „e ca şi cum monarhii din secolul 16 ar fi spus că ‘nu mai este nevoie să mergem în Lumea Nouă, deoarece am fost deja acolo… ‘”

„Americanii au vizitat şi examinat pe lună şase locaţii care variază în dimensiune de la un lot din zona suburbană, la un mic orăşel. Mai rămân încă 14 milioane de mile pătrate ce pot fi explorate.” a subliniat Armstrong.

Momente pe lună

*În timpul misiunii Apollo 11, Buzz Aldrin a devenit primul om care a urinat pe lună. În timp ce milioane de persoane urmăreau evenimentul de la televizor, astronautul s-a folosit de un tub fixat în interiorul costumului pentru a se uşura.

*În 1971, primul american în spaţiu, Alan Shepard, a devenit de asemenea primul om care a a lovit o minge de golf pe lună. După ce a reuşit să aducă la bordul navei Apollo 14 o crosă şi mingi de golf, Shepard a profitat de ocazie şi la sfârşitul plimbării a lovit două mingi. Obişnuia să glumească că au zburat „mile şi mile şi mile”.

*În 1972, astronautul Harrison Schmitt care făcea parte din misiune Apollo 17, a cântat o melodie în timp ce se plimba pe suprafaţa lunii. „Mergeam pe lună într-o zi/ în frumoasa lună … decembrie”, fredona acesta.

 

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă