13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăTechSF. Cercetărorii au creat piele umană in-vitro

SF. Cercetărorii au creat piele umană in-vitro

O bucată de piele de mărimea unei unghii poate fi printată în mai puţin de un minut, au anunţat cercetători din Singapore – un pas către testarea non-animală a cosmeticelor şi a altor produse, relatează Reuters.

Realizată din celule ale pielii de la donatori şi colagen, pielea in-vitro are aceleaşi proprietăţi chimice şi biologice ca pielea umană, a declarat John Koh, şef de laborator la DeNova Sciences, care colaborează cu Universitatea Tehnologică Nanyang din Singapore, în legătură cu acest produs.

“Putem vedea că industria se îndreaptă către testarea non-animală”, a precizat John Koh.

“Deci, dorim cu adevărat să oferim o soluţie pentru testarea pe piele fără a folosi piele animală sau umană”, a mai spus el.

Echipa a accelerat procesul de fabricaţie folosind o maşină de imprimat pentru a produce straturi modelate cu precizie care imită pielea umană. Fiecare bucată minusculă de piele este printată în mai puţin de un minut, reprezentând calitatea distinctivă a acestui proiect.

Amestecul este apoi incubat timp de aproximativ două săptămâni, timp în care celulele pielii se înmulţesc şi devin opace, transformându-se într-o membrană albicioasă.

Pielea poate fi folosită pentru a testa toxicitatea unei substanţe şi calităţile penetrative ale ingredientelor active din produse, precum cele cosmetice.

Echipa de cercetători se concentrează în prezent pe dezvoltarea unei pieli care include celule pigmentare asiatice pentru a testa efectele de albire ale produselor cosmetice şi de îngrijire a pielii.

Cele mai citite

Replica lui Nicușor Dan pentru Cristian Popescu Piedone care s-a declarat interlop: „ Știm toți”

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, i-a replicat lui Cristian Popescu Piedone tot cu un mesaj inscriptionat pe tricou dupa ce acesta s-a afisat vineri cu...

Rusia susține că a doborât 50 de drone ucrainene. Doi civili și-au pierdut viața

Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă că apărarea sa antiaeriană a interceptat şi distrus 50 de drone ucrainene în cursul nopţii, respingând unul...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...
Ultima oră
Pe aceeași temă