19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăTechPlastelina, jucăria care îi dezvoltă creierul copilului

Plastelina, jucăria care îi dezvoltă creierul copilului

Din nefericire, plastelina a fost rapid dată la o parte din cauza apetitului tot mai crescut al generaţiei actuale pentru gadget-uri, cu efecte negative asupra dezvoltării psiho-emoţionale.

Deşi avansul tehnologic înseamnă mai multe opţiuni în creşterea calităţii vieţii, în privinţa metodelor educative există controverse între specialiştii privind riscurile utilizării acesteia în jocurile folosite de copii. “Personal, nu îndemn la renunţarea la tehnologie, deoarece ne dorim ca micuţii noştri să fie adaptaţi în societatea în care trăiesc şi pe care o vor conduce. În acelaşi timp, nu consider că este cu nimic demodat în a le transmite copiilor din valorile cu care noi am crescut. Diversitatea îl va ajuta mai mult decât credem. Între două jocuri de FIFA sau Angry Birds, îi putem arăta ce înseamnă să joci De-a v-ati ascunselea sau, de ce nu, jocul cu plastelina”, explică psihologul Lenke Iuhoş, specialist în psihologia copiilor şi adolescenţilor. Totodată,  este demonstrat ştiinţific că plastelina îl ajută pe copil în 4 puncte ale dezvoltării sale fizice şi mentale, precum:

1. Creativitatea. Jocul cu plastelina are o contribuţie majoră în dezvoltarea cogniţiei şi a creativităţii copilului, prin faptul că îi stârneşte capacitatea de a vedea şi de a crea dintr-un material, o formă.

2. Atenţia. Deficitul de atenţie a devenit o problemă tot mai serioasă în rândul copiilor, iar jocul cu plastelina îl poate ajuta să observe detalii pe care altminteri nu le putea observa. Mai mult decât, atunci când copilul se focusează să contruiască un animal sau un chip din plastelină, îi creşte considerabil rezistenţa la frustrare, deci este mult mai răbdător cu lucrurile pe care le face. Pe lângă răbdare, copilul îşi va antrena perserverenţa în muncă, ceea ce îl va ajuta la şcoală, la examene şi, mai târziu, în carieră.

3. Memoria. Memoria este capacitatea de a lucra cu informaţii clare sau mai puţin clare, care rămân întipărite în subconştientul nostru. Datorită jocului cu plastelina, copilul îşi va concentra mai mult atenţia pe cum arăta un delfin, unde l-a văzut ultima dată, ce culoare are etc., pentru a încercă să-i dea o formă cât mai exactă.

4. Simţul proporţiei. Este vorba despre capacitatea copilului de a utiliza plastelina cu precizie. Îi dă formă plastelinei, o lungeşte, o apasă, formează elemente mici etc. Acesta este momentul în care mâinile lui devin tot mai puternice şi finuţe la detalii. Dacă va exersa cu plastelina, copilul va începe să scrie mai frumos, să fie mai ordonat în gândire şi în acţiune, să execute corect exerciţiile fizice şi, desigur, să înceapă să îşi exprime sentimentele şi cu ajutorul limbajului corpului, conchide psihologul Lenke Iuhoş.

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Șeful armatei estone vrea dublarea bugetului apărării de 3% din PIB

Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, ce deja are un buget al apărării de circa 3% din PIB,...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...
Ultima oră
Pe aceeași temă