4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăTechJaponia: A fost identificată o nouă specie de dinozaur

Japonia: A fost identificată o nouă specie de dinozaur

După ce a analizat sute de oase cu o vechime de 72 de milioane de ani, echipa de specialişti de la Universitatea din Hokkaido (nordul Japoniei) a ajuns la concluzia că acest schelet aparţine unui exemplar dintr-o nouă specie din familia Hadrosauridae, ce cuprindea aşa-numiţii ”dinozauri cu cioc de raţă”, animale erbivore care au trăit la sfârşitul perioadei cretacice.

Un fragment din coada acestui exemplar a fost descoperit în 2013, iar săpăturile ulterioare au scos la suprafaţă întregul schelet.

Echipa a optat pentru numele Kamuysaurus japonicus, care înseamnă ”zeul dragon japonez”, potrivit unui comunicat emis de universitate.

Autorii studiului estimează că acest exemplar a fost un dinozaur adult, cu vârsta de nouă ani, care cântărea 4 sau 5,3 tone – greutate ce diferă în funcţie de modul de deplasare, respectiv pe două sau patru picioare.

Descoperirea a fost publicată în jurnalul Scientific Reports.

”Faptul că un nou dinozaur a fost descoperit în Japonia înseamnă că în Japonia sau Asia de Est a existat o lume distinctă de dinozauri, cu un proces evolutiv independent”, a declarat conducătorul echipei, Yoshitsugu Kobayashi, citat în comunicatul universităţii.

Oasele descoperite oferă, de asemenea, informaţii despre mediul în care au trăit aceste vieţuitoare.

Kamuysaurus japonicus a trăi cel mai probabil în zonele de coastă, un habitat rar pentru dinozaurii de la acea vreme.

Descoperirea lansează ipoteza conform căreia unele specii de dinozauri ”au preferat să ocupe regiuni apropiate de ocean şi că mediul de pe litoral a jucat un rol important în diversificarea” dinozaurilor, încă de la debutul evoluţiei lor, conform Universităţii Hokkaido.

Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă