11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialW32.FlameR - virusul care a contaminat Iranul

W32.FlameR – virusul care a contaminat Iranul

Experţii în securitate cibernetică au descoperit un vierme informatic care este socotit drept cel mai complex şi cel mai puternic virus creat până acum; conform acestora, Flame nu poate fi decât creaţia unui stat – iar multe indicii duc către Israel.

 

Virusul W32.Flamer, numit şi Flame, descoperit întâmplător pe un computer al Uniunii Internaţionale a Teleco-mu-ni-caţiilor, o organizaţie aflată sub egida Naţiunilor Unite, i-a făcut pe experţi să vorbească cu admiraţie (şi chiar cu veneraţie) despre autorii săi. Astfel, analiştii companiei ruse Kaspersky au descris virusul pentru publicaţia germană Der Spiegel drept „fantastic şi incredibil, cea mai complexă ameninţare descoperită vreodată”, iar experţii laboratorului cibernetic CrySys, din Ungaria, au folosit aproape aceleaşi cuvinte, numindu-l „în mod sigur, cel mai sofisticat program malware cu care ne-am confruntat vreodată” şi lansând totodată supoziţia că Flame „a fost creat de o agenţie guvernamentală sau de un stat care a investit o sumă şi un efort semnificativ în fabricarea sa”, relatează cotidianul britanic The Guardian. 

 

Un „briceag elveţian” al viruşilor

Deşi Flame nu a fost descoperit decât recent, experţii de la Kaspersky şi Symantec sunt de părere că el ar putea să se afle în circulaţie din 2010 – iar cei de la CrySys afirmă că prima sa apariţie ar fi putut avea loc în 2007, conform cotidianului american Wall Street Journal. Data creării sale este însă greu de stabilit: deşi anumite module ale programului datează din 1994-1995, o mare parte a codului folosit de program a apărut abia în 2010 – iar cele mai recente actualizări ale virusului au avut loc în acest an.

Totodată, experţii semnalează o caracteristică deosebită a programului – şi anume faptul că nu au fost raportate decât 382 de computere infectate de acesta, dintre care 189 se află în Iran şi o altă parte în mai multe ţări din Orientul Mijlociu. Experţii consideră că Flame ar putea să fi fost responsabil pentru pana suferită de industria petroliferă din Iran în luna aprilie, relatează The Guardian.

Spre deosebire de alţi viruşi, Flame a fost conceput în primul rând ca armă de spionaj, consideră analiştii companiei Kaspersky.

Printre altele, Flame poate, odată instalat pe un computer, să folosească microfonul acestuia pentru a înregistra şi transmite către creatorii săi convorbirile care au loc în apropierea computerului infectat. De asemenea, programul poate face „fotografii” ale ecranului – mai ales atunci când este pornit un program de chat. Totodată, Flame transmite e-mailurile şi fişierele aflate pe computer, şi este conceput astfel încât să poată fi modificat cu uşurinţă, prin ataşarea unor module cu funcţiuni speciale. Conform ciberneticianului Roel Schou-wenberg, citat de cotidianul german Die Welt, Flame este primul virus care poate folosi tehnologia Bluetooth pentru a transmite şi primi comenzi sau date.

Israelul nu neagă paternitatea

Având în vedere faptul că principala ţintă a virusului pare să fie Iranul, presa occidentală a speculat că programul ar putea să fi fost creat de unul dintre duşmanii statului islamic – şi anume, fie Statele Unite, fie Israelul. Spre surprinderea multora, o declaraţie a vicepremierului israelian, Moshe Ya’alon (care este totodată ministrul Afacerilor Strategice, însărcinat cu coordonarea serviciilor secrete), pare să confirme aceste bănuieli; într-un interviu acordat postului de radio al armatei, Ya’alon a afirmat că „este rezonabil să considerăm că oricine crede că ameninţarea iraniană este una serioasă va lua diverse măsuri, printre care şi aceasta (crearea virusului Flame) pentru a lovi Iranul”. Ya’alon a adăugat că „Israelul este o ţară care are norocul să deţină tehnologii de vârf, iar cu ajutorul acestora avem o mulţime de posibilităţi pentru a lucra în folosul naţiunii”.   Text Box:

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...
Ultima oră
Pe aceeași temă