13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialAflă câţi români au cont pe Facebook

Află câţi români au cont pe Facebook

Numărul utilizatorilor români ai reţelei de socializare Facebook a ajuns, în prima jumătate a lunii martie, la peste 5,8 milioane, în creştere cu 3,6% faţă de ultimele date publicate la sfârşitul lui ianuarie, arată statistica realizată de portalul facebrands.ro şi citată de Agerpres, potrivit Realitatea.net.

Potrivit sursei citate, din cei 5.806.820 posesori români de cont Facebook, 96,96% şi-au setat oraşul de reşedinţă, iar rata de acoperire în rândul populaţiei este de 27,06%, respectiv de 67,69% în comunitatea internauţilor.

În ceea ce priveşte regiunile în care se găsesc cei mai mulţi utilizatori de Facebook, Bucureşti conduce cu un număr de 1.325.160 (23,54% din total), urmat de Cluj-Napoca, cu 229.200 utilizatori (4,07%) şi Iaşi, cu 228.280 conturi (4,05% din total). Aflat, la începutul acestui an, pe podium, oraşul Timişoara a retrogradat, în prima jumătate din martie, pe locul 4 cu un număr de 226.600 utilizatori de Facebook (4,02% din total).

La polul opus s-au clasat locuitorii din: Caransebeş (10.960 conturi, 0,19% din total), Medgidia (10.460 conturi, 0,19%), Huşi (10.120 conturi, 0,18%) şi Rădăuţi (10.020 conturi, 0,18%).

În funcţie de vârstă şi sex, cele mai multe persoane s-au încadrat în eşantionul 25-34 ani (30,1% din total), apoi cele între 18 şi 24 de ani (29,3%), între 35-44 ani (16,1%) şi 13-17 ani (14,9%).

Totodată, bărbaţii rămân, în continuare, cei care au cele mai multe conturi de Facebook, cu 50,85%, în timp ce femeile deţin 49,15% din total.

Din punct de vedere al stării civile a utilizatorilor de Facebook, cei mai mulţi (34,68%) şi-au declarat statul de ‘Singur/ă’, urmaţi de cei căsătoriţi (33,87%) şi de persoanele aflate într-o relaţie (26,51%) sau logodite (4,94%).

În clasamentul general al vedetelor autohtone cu cei mai mulţi fani pe Facebook continuă să conducă Inna (8,17 milioane), urmată de Alexandra Stan (2,33 milioane) şi Akcent (2,06 milioane)

La ora actuală, Facebrands.ro monitorizează peste 15.600 de pagini create pe Facebook de către persoane şi instituţii (companii, ONG-uri etc) şi arată creşterea numărului de fani al acestora pe zile şi săptămâni, împreună cu alte pagini din aceeaşi categorie.

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...
Ultima oră
Pe aceeași temă