6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăTechIndia: A anulat lansarea unei misiuni pe Lună, în ultimul moment

India: A anulat lansarea unei misiuni pe Lună, în ultimul moment

Naveta Chandrayaan-2, care în sanscrită înseamnă ‘vehicul lunar’, era programată să fie lansată pe o rachetă de pe astroportul Sriharikota din sudul Indiei la ora 2:51 a.m. (21:21 GMT).

‘O problemă tehnică a fost identificată la sistemul de lansare a vehiculului la minutul T-56’, a declarat purtătorul de cuvânt al Organizaţiei indiene pentru cercetarea spaţiului, BR Guruprasad, care a explicat astfel anularea lansării, cu 56 de minute înaintea orei programate. ‘Ca o măsură suplimentară de precauţie, lansarea Chandrayaan-2 a fost anulată. Data viitoarei lansări va fi anunţată ulterior’ a adăugat el, fără a furniza detalii suplimentare. Misiunea, conform Organizaţiei pentru cercetarea spaţiului, este cea mai complexă misiune pregătită până acum de India, potrivit Reuters.

India a desfăşurat cu succes prima sa misiune lunară, Chandrayaan-1, cu aproximativ 11 ani în urmă. Dacă această nouă misiune, a cărei pregătire a costat 146 milioane de dolari, va fi efectuată cu succes, aspiraţiile Indiei de a-i prinde din urmă pe liderii care domină spaţiul, SUA şi China, ar fi stimulate şi ar ajuta-o totodată să ocupe o poziţie mai bună în bătălia pentru piaţa spaţială comercială.

O misiune reuşită ar transforma India în a patra ţară, după SUA, Rusia şi China, care ar efectua o aselenizare controlată, cu instalarea unui robot pe Lună. Lansarea indiană ar reprezenta cea de-a treia încercare de aselenizare din 2019, după succesul sondei chinezeşti Chang’e-4 şi eşecul navetei israeliene Beresheet, care s-a prăbuşit pe Lună în aprilie. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă