10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialTelevizoarele 3D, în România

Televizoarele 3D, în România

Tehnologia 3D creează acea senzaţie unică de profunzime, cu obiecte care par să iasă din ecran. Câţiva dintre noi am experimentat-o deja la cinematograf, iar cei care au văzut filmele „Avatar” şi „Alice în ţara minunilor” ştiu despre ce vorbim.

Nu scăpăm de ochelarii speciali

Ei bine, acum această ex­perienţă se poate muta direct în propriile noastre sufragerii, preţul unui astfel de televizor urmând să pornească de la 1.400 euro, după cum a declarat Radu Filip, AV Manager Samsung Elec­tronics România. Vor fi puse în vânzare şi Blu-Ray playere, preţul anunţat, tot de Samsung, fiind de 1.499 lei.

Pentru a se bucura de ex­pe­rienţa 3D, utilizatorii vor avea însă nevoie de o pereche de ochelari speciali (uitaţi de ochelarii ciudaţi de carton!), care proiectează  consecutiv imagini pentru ochiul drept şi ochiul stâng în Full HD, foarte uşori, ce se pot folosi chiar şi peste ochelarii de vedere.

Cumpărătorul interesat de un nou televizor va ajunge la raft şi, evident, se va întreba totuşi: „De ce să îmi iau un 3D TV Full HD acum? Mai ales că la noi nu se prea pune problema de transmisiuni TV în 3D? Ce-aş putea să fac cu el?”.

Teste pentru transmisiuni TV în 3D

Atunci poate că este bine să ştiţi că posturile de televiziune Antena 1, Pro TV, OTV şi Zapping TV fac deja teste în vederea transmisiei unor programe în acest nou format, după cum a declarat Alexandru Mina, Advertising&Communication Coordinator, Panasonic România. „Nu e deloc complicată trecerea la 3D. Ce a fost mai greu s-a realizat, şi anume trecerea de la analog la digital. Acum, de la digital la 3D nu este decât un simplu act de voinţă, costurile tranziţiei fiind foarte mici. Preconizăm astfel că în 1-2 ani oferta de conţinut 3D va fi foarte largă şi accesibilă”, a continuat acesta.

Astfel că achiziţionarea unui astfel de televizor s-ar putea dovedi a fi o investiţie sigură în viitor, pentru că acesta redă foarte bine orice tip de semnal, fie el 2D (cum avem cu toţii acum) sau 3D, analog sau digital, şi are o durată de viaţă foarte mare, de aproximativ 34 de ani. „Televizorul şi două perechi de ochelari vin la pachet, iar cumpărarea şi a unui player Blu-Ray este opţională, deoarece semnalul 3D poate fi preluat şi din alte surse, cum ar fi satelit, consolă de jocuri, PC, internet sau televiziune digitală pe fibră optică”, a mai arătat Alexandru Mina. „Iar pentru 2010 se anunţă aproximativ 25 de filme 3D, ceea ce reprezintă deja o ofertă consistentă şi, din informaţiile pe care le avem până acum, se pare că un Blu-Ray disc 3D va fi doar cu puţin mai scump decât unul 2D”, a continuat acesta.

 

„După un Lamborghini, asta-i bomba!”

„Preţurile acestor televizoare vor fi la un nivel mediu, comparabil cu modelele anterioare (începând cu 1.400 euro)”, a declarat Radu Filip, reprezentantul Samsung România, în timp ce oficialii Panasonic România spun că acestea vor fi asemănătoare celor din Statele Unite şi că vor fluctua doar în funcţie de paritatea dolar-euro.  Astfel, pe piaţa americană, la Best Buy, preţul pentru întregul sistem Panasonic se ridică la 2.899,99 dolari (o pereche suplimentară de ochelari costând 149,95 dolari).  De asemenea, un televizor Samsung 3D C7000 de 40” costă circa 1.800 dolari, unul de 46″ – 2.350 dolari, iar unul 55″ – 3.000 dolari. Cât despre impresiile primilor consumatori care au intrat deja în contact cu această nouă tehnologie, acestea pot fi rezumate printr-un  comentariu pus pe Amazon.com de către un americam din Ohio: „Copilul meu, în vârstă de 10 ani, care nu se lasă impresionat aşa uşor, după o jumătate de oră de vizio­nat din filmul «Monsters vs Aliens» mi-a spus «Poţi să dai înapoi orice mi-ai cumpărat pentru ziua mea dacă ne luăm acest televizor 3D. După un Lamborghini, asta-i bomba!»”.  

 

Atenţie la diagonale!

„Trebuie însă să ştim că atunci când vorbim despre Home Cine­ma şi cu atât mai mult despre experienţa 3D va trebui neapărat să ne gândim la diagonale mari, altfel tot farmecul acesteia se va diminua!”, a avertizat reprezentantul Panasonic România. Performanţele noilor ecrane permit ca distanţa de vizionare să se diminueze foarte mult, astfel că pentru un ecran de 50″ (127 cm) distanţa minimă de vizionare este de 1,5 m. Teama că „am livingul prea mic” nu mai este valabilă.

 

Conţinut tv în 3D

Filme şi muzică

În 2009 a fost lansată versiunea pentru Blu-Ray 3D a filmului „Monsters vs Aliens”.  Ea va fi distribuită promoţional cu televizoarele 3D Samsung şi va completa seria conţinutului digital 3D oferit de producătorul coreean, alături de înregistrarea în acelaşi format a unui concert Black Eyed Peas şi cea mai de succes franciză de animaţie – seria Shrek.

Sport

Sky, companie britanică ce oferă servicii de televiziune prin satelit, va transmite meciul Chelsea-Manchester  United din 3 aprilie în format High Definition 3D (HD 3D).  Canalul 3D va transmite, pe lângă evenimente sportive şi filme, concerte şi spectacole de teatru. ESPN şi Sky Sports vor transmite în direct 25 de partide de la Campionatul Mondial din Africa de Sud.

Televiziune

Şi TVR intenţionează să transmită semifinalele şi finala CM 2010 în 3D.

Antena 1, Pro TV, OTV şi Zapping TV fac primele teste pentru transmisiuni în 3D.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă