9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialCine sunt noii jucători de pe piaţa smartphone-urilor

Cine sunt noii jucători de pe piaţa smartphone-urilor

Giganţii Apple şi Samsung se luptă pentru supremaţia asupra pieţei de smartphone-uri în timp ce alte companii, precum Sony şi LG se chinuiesc să supravieţuiască. În contextul economic actual, ce şanse de reuşită ar putea avea un nou venit?  Americanii de la Intel sunt pe cale să afle.

Intel şi-a dorit încă din 2005 să facă parte din piaţa smartphone-urilor. Linia de procesoare Atom a fost special concepută pentru a face trecerea pe acest segment al pieţei iar acum, cu noile procesoare Medfield, compania Intel este gata să se ia la trântă cu arhitectura ARM.

Împreună cu producătorul indian Lava International, Intel şi-a lansat de curând primul smartphone: Xolo X900.

Xolo, care este momentan disponibil numai în India, rulează pe sistemul de operare Android 2.3.7 (un upgrade la versiunea 4.0 va fi disponibil în lunile următoare).  Smartphone-ul Intel nu aduce nimic spectaculos în ceea ce priveşte performanţa, însă asta nu înseamnă că nu este un telefon bun. Ecranul de 4 inci are o rezulţie de 1024×600, o cameră de 8MP cu funcţie de înregistrare video HD pe spate, o cameră frontală de 1,3 MP şi spaţiu de stocare de 16 GB.

Ceea ce-l face pe Xolo X900 cu adevărat special este procesorul. Denumit Atom Z2460, CPU-ul rulează pe o arhitectură de 64 bit x86 cu tehnologia HyperThread, are un singur core şi funcţionează la frecvenţa de 1,6 GHz. Chipsetul grafic este un PowerVR SGX 540 de 400 MHz şi 1 GB RAM.

Jurnaliştii de la ArsTechnica au dat un verdict favorabil telefonului celor de la Intel şi au apreciat performanţele noului procesor. În afară de câteva neînţelegeri cu anumite aplicaţii construite special pentru arhitectura ARM, procesorul Atom îşi face bine treaba.

Gama Medfield nu va zdrobi din prima concurenţa ARM. Procesoarele high-end A9 şi Krait sunt mai rapide, au o eficienţă mai mare şi performanţe vizuale mai bune. Însă Medfield este abia primul procesor Intel. Următoarele modele vor fi mai rapide şi vor consuma mai puţin curent. Astfel de modificări ar putea face din procesoarele Atom nu numai o alternativă viabilă la ARM ci şi un lider de piaţă, propulsându-i pe cei de la Intel pe unul din locurile fruntaşe ale pieţei de smartphone-uri.   

Probleme pentru Sony şi LG

Cu toate că încă sunt printre cele mai puternice companii de electrocasnice, LG şi Sony se zbat să rămână pe piaţa smartphone-urilor din SUA.

Apple şi-a consolidat rolul de lider iar fanii companiei aşteaptă cu nerăbdare  Worldwide Developers Conference (WWDC), care va avea loc între 11 şi 15 iunie. Numeroase  site-uri de profil speculează, totuşi, că Apple nu va lansa iPhone-ul 5 în cadrul WWDC, însă fanii vor sta cu sufletul la gură. Samsung se menţine pe locul doi iar noul Samsung Galaxy S3 va apărea pe 3 mai.

Motorola şi Nokia sunt ţinute în cârcă de către Google şi Microsoft iar HTC îşi asigură supravieţuirea datorită vânzărilor de pe piaţa asiatică.

Sony a cumpărat de curând Sony Ericsson şi pare să-şi fi schimbat strategia de marketing în ceea ce priveşte smartphone-urile. Astfel, combinând un telefon mobil cu o consolă de gaming, a luat naştere Sony Xperia Play, un smartphone destinat amatorilor de jocuri.  Sony va încerca să creeze o legătura între Play Station Portable şi Play Station 3 şi va încerca să acapareze un public nou.

Probleme au şi canadienii de la Research in Motion Ltd. La sfârşitul anului 2011 vânzările de Blackberry pe piaţă au reprezentat 8,8% din total, în scădere cu 10,7% faţă de anul 2010. Cea mai mare problemă a canadienilor o reprezintă amânarea lansării platformei BlackBerry 10, fapt care îi face pe utilizatori să migreze către Android şi iOS.

Visul celor de la Facebook

După ce a acaparat Internetul, reţeaua de socializare Facebook are planuri să se dezvolte şi pe partea de hardware. În urmă cu 6 luni au început să apară zvonuri cu privire la un smartphone care ar putea integra toate funcţiile Facebook. 

Acum, surse din industrie au declarat pentru publicaţia DigiTimes, că Facebook a făcut un parteneriat cu compania taiwaneză HTC care va duce la crearea primului telefon Facebook. Cei de la HTC au fost printre primii producători care au implementat butoane dedicate reţelei sociale.  Telefonul, care ar putea apărea în a doua jumătate a acestui an, va rula pe o versiune profund modificată a sistemului de operare Android.

Cu toate că aplicaţia pentru smartphone este una dintre cele mai folosite,  Facebook vrea să le ofere utilizatorilor control total asupra conturilor, precum şi o multitudine de funcţii care în acest moment nu sunt disponibile.

Această mişcare este una critică pentru viitorul Facebook, dar nu uşoară. Google, competitorul direct al Facebook încearcă din răsputeri să-şi extindă reţeaua Google+ iar parteneriatul dintre Apple şi Twitter va fi încă o piedică în drumul Facebook către succes.

Poate că Facebook nu va zgudui piaţa smartphone-urilor, însă va schimba pentru totdeauna termenul de “reţea de socializare”. Şi în ceea ce-i priveşte pe americanii de la Intel, ar putea, în câţiva ani, să revoluţioneze piaţa telefoanelor inteligente.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...
Ultima oră
Pe aceeași temă