19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăTechFenomen explicat. Cum ne pierdem vederea de la ecrane

Fenomen explicat. Cum ne pierdem vederea de la ecrane

O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Toledo din Statele Unite a dezvăluit că expunerea prelungită la lumina albastră declanşează eliberarea unor molecule toxice la nivelul celulelor fotoreceptoare, ceea ce poate duce la degenerescenţă maculară, o afecţiune oftalmologică ce produce distrugerea vederii centrale.

Lumina albastră, care are o lungime de undă mai scurtă şi emite mai multă energie în comparaţie cu alte culori, poate deteriora în mod gradual vederea.

“Ne expunem continuu la lumina albastră, iar corneea ochiului şi lentilele nu o pot bloca sau reflecta. Nu este niciun secret că lumina albastră dăunează vederii prin distrugerea retinei ochiului”, a declarat doctor Ajith Karunarathne, profesor asistent în cadrul Departamentului de Chimie şi Biochimie al Universităţii Toledo.

“Experimentele noastră explică modul în care se petrece acest lucru şi sperăm că aceasta va duce la terapii pentru încetinirea degenerescenţei maculare, cum ar fi un nou tip de picături pentru ochi”, a adăugat specialistul.

Degenerescenţa maculară, care în Marea Britanie afectează aproximativ 2,4% din populaţie, este o afecţiune comună în rândul persoanelor de 50 sau 60 de ani, ce duce la pierderea semnificativă a acuităţii vizuale.

Această afecţiune este cauzată de moartea fotoreceptorilor, celule sensibile la lumină prezente în retină.

Degenerescenţa maculară senilă este principala cauză pentru pierderea vederii în Statele Unite şi, deşi nu provoacă orbire totală, are un impact semnificativ asupra activităţilor de zi cu zi a persoanelor afectate, precum cititul sau recunoaşterea chipurilor.

Celulele fotoreceptoare au nevoie de anumite molecule retiniene pentru a percepe lumina şi a declanşa transmiterea de semnale către creier astfel formându-se imaginile.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că moleculele retiniene introduse în alte tipuri de celule din corp, precum cele canceroase, cardiace sau neuroni, provoacă moartea acestora în cazul expunerii la lumina albastră. De asemenea, ei au observat că nici acest tip de lumină şi nici moleculele retiniene nu au efect asupra celulelor dacă acţionează în mod independent şi nu sunt asociate.

“Toxicitatea generată la nivelul retinei de lumina albastră este universală. Poate omorî orice tip de celulă”, a subliniat doctor Karunarathne.

Cercetătorii au descoperit că o moleculă numită alfa tocoferol, un antioxidant natural care se găseşte în ochi şi în restul corpului, stopează moartea celulelor însă nu oferă niciun fel de protecţie persoanelor vârstnice al căror sistem imunitar este slăbit. “În acest moment apar adevăratele leziuni”, a precizat Karunarathne.

Persoanele care vor să îşi protejeze ochii de lumina ecranelor este indicat să poarte ochelari cu lentile prevăzute atât cu filtru împotriva luminii albastre cât şi cu filtru împotriva radiaţiilor UV şi de asemenea să nu utilizeze telefoanele mobile sau tabletele pe întuneric, a adăugat medicul.

Concluziile cercetării au fost publicate în jurnalul Scientific Reports.

Cele mai citite

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă