16.7 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăTechDescoperire epocală în medicină: furnicile pot veni în ajutorul creării unor noi...

Descoperire epocală în medicină: furnicile pot veni în ajutorul creării unor noi antibiotice

În faţa “creşterii riscului de agenţi patogeni rezistenţi la antibiotice care infectează anual circa două milioane de persoane în Statele Unite ale Americii”, cercetarea asupra modului în care insectele sociale luptă împotriva agenţilor patogeni ar putea furniza indicii pentru reducerea acestei rezistenţe la tratamente, au explicat cercetătorii într-un articol publicat miercuri în revista Royal Society Open Science.

Douăsprezece dintre cele douăzeci de specii de furnici testate deţin proprietăţi antimicrobiene de grade diferite, se notează în lucrare.

În ciuda aşteptările cercetătorilor, cele mai numeroase colonii şi cele mai mari furnici, cele lucrătoare, nu au demonstrat o capacitate de producţie de substanţe antimicrobiene mai puternice sau în cantităţi mai mari. De altfel, potrivit studiului, “două dintre speciile care au prezentat cea mai puternică activitate antimicrobiană se numără printre cele mai mici furnici testate (Monomorium minimum şi Solenopsis molesta), informează AFP, citată de Agerpres.

Pe de altă parte, opt specii de furnici nu păreau să producă antibiotice sau alte substanţe eficace împotriva bacteriei utilizată în acest studiu, în general nepatogenă, un stafilococ (Staphylococcus epidermidis), care se întâlneşte pe piele.

“Aceste rezultate sugerează că furnicile ar putea reprezenta o sursă viitoare de noi antibiotice pentru lupta contra afecţiunilor umane”, a declarat Clint Penick, profesor asistent la Universitatea de Stat din Arizona şi autor principal al cercetării.

“Una dintre speciile pe care le-am examinat, furnica Solenopsis molesta, a manifestat cel mai puternic efect antibiotic dintre cele testate” şi până în prezent nimeni nu a demonstrat că ea utilizează antimicrobieni, a declarat Adrian Smith din cadrul Universităţii Raleigh din Carolina de Nord, coautor al articolului.

Cercetătorii atrag atenţia că acesta nu este decât un “prim pas” în demersul pentru identificarea furnicilor care deţin cel mai mare potenţial fiind necesare multe alte studii pentru identificarea substanţelor cu efect antibiotic astfel încât acestea să poată fi exploatate.

De asemenea, cercetătorii consideră că trebuie explorate mai bine strategiile alternative antimicrobiene pe care le folosesc furnicile pentru a se proteja de agenţii patogeni.

În plus, este necesară aprofundarea modului în care insectele sociale pot controla agenţii patogeni pe o perioadă lungă fără a crea rezistenţă, în timp ce medicamentele antibiotice tind să îşi piardă în timp eficacitatea.

“Rezistenţa antimicrobiană este o situaţie de urgenţă globală în domeniul sănătăţii, ce pune în pericol progresul medicinei moderne”, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Recent, cercetătorii au demonstrat în jurnalul Chemical Science că o specie de furnici africane (Tetraponera penzigi) produce un fel de mucegai a cărui acţiune antibiotică eficace a fost demonstrată în laborator asupra bacteriilor rezistente la tratamentul (meticilină, vancomicină) utilizat în cazul infecţiilor umane.

Cele mai citite

Max Verstappen, de neoprit! Olandezul s-a impus în Marele Premiu al Chinei

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câştigat Marele Premiu al Chinei, desfășurat duminică la Shanghai, a cincea etapă a Campionatului mondial de Formula...

Aeroport evacuat! Alertă cu bombă la Chișinău, a doua în două zile

Un zbor de la Londra către Chișinău a fost nevoit să schimbe ruta de urgență, îndreptându-se către aeroportul din Iași, după ce aeroportul din...

Adrian Cioroianu la „ Tinerii și Monarhia”: Românii nu sunt ușor de condus

Invitații celei de a treia conferințe din seria „Tinerii și monarhia” de la Ploiești au fost Adrian Cioroianu, istoric, prof. univ. dr. la...
Ultima oră
Pe aceeași temă