Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Când şi de ce devin câinii afectuoşi cu omul?

Toţi căţeluşii sunt drăguţi, dar se pare că simpaticele patrupede ating cota maximă de drăgălăşenie exact atunci când au cel mai mult nevoie de afecţiune din partea prietenului lor cel mai bun, omul.

Elena Marinescu 0 comentarii

Actualizat: 19.10.2018 - 21:01

Aceasta este concluzia unui nou studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Arizona State University, care au cercetat comportamentul canin în diverse ipostaze ale relaţionării cu îngrijitorii de animale. Astfel, s-a constatat că în primele două luni de viaţă căţeluşii ating limita superioară a „drăgălăşeniei“, la fel ca un nou-născut. Ulterior sunt capabili să-şi dozeze momentele de tandreţe faţă de stăpânul lor, fiind vorba de o subtilă manipulare a acestuia în funcţie de diverse interese de moment: hrană, atenţie, nevoie de interacţiune prin joacă etc.

În primele 6-8 săptămâni de viaţă, căţeluşul este lăsat de mamă să se descurce singur, moment în care apare nevoia unui substitut pentru supravieţuire (potrivit statisticilor, puii de câine au o rată de mortalitate de 95% în primul an de viaţă, în lipsa unui protector) şi atunci devin extrem de afectuoşi cu stăpânul.

Cercetări mai vechi, încă din anii ‘40, au evidenţiat faptul că, de regulă, orice creatură cu trăsături similare cu ale unui copil – ochi mari, fruntea bombată şi membre scurte – are capacitatea de a stârni emoţii puternice de afecţiune, indiferent că este vorba de mamifere de mici dimensiuni sau chiar pui de focă, de pildă. Însă drăgălăşenia căţeluşilor pare să fie singura direcţionată cu precădere către om şi poate fi considerată o armă redutabilă din arsenalul speciei canine în satisfacerea nevoii de protecţie şi companie.

Într-un amplu studiu realizat anul trecut în Marea Britanie pe mai mulţi câini cu vârsta de până la 12 ani, comportamentul acestora avea un anumit tipar, de exemplu majoritatea patrupedelor obişnuiau să se gudure dând din coadă cu limba scoasă atunci când stăpânul stabilea un contact vizual cu ei, fiind momentul culminant al relaţionării afective, similar cu cel al mângâierii pe frunte şi al alintării. Explicaţia ştiinţifică este că în timpul contactului vizual dintre câine şi stăpân se eliberează în sânge oxitocina, cunoscută sub denumirea de „hormonul iubirii“, la fel ca în cazul relaţiei dintre mamă şi bebeluşul ei. Cu alte cuvinte, cu cât ne privim mai des în ochi câinele, cu atât mai intensă şi durabilă devine relaţia afectivă cu el.   

 

Comportament

Nevoia de exclusivitate

Simţul responsabilităţii, care alternează cu firea lor jucăuşă şi sinceră, şi fidelitatea faţă de stăpân sunt cele mai mari atuuri ale câinilor domestici. În general, câinele doreşte să atragă atenţia prin comportament, de pildă începe să fugă, să latre insistent, să ţopăie şi să roadă pantofii sau orice altceva atunci când se simte neglijat sau în competiţie cu un alt animal de companie.

Comentarii

loading...