20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăTechCalea Lactee se va ciocni cu o minigalaxie satelit

Calea Lactee se va ciocni cu o minigalaxie satelit

Evenimentul se va produce cu aproximativ 3 miliarde de ani mai devreme de o altă ciocnire galactică spre care se îndreaptă Calea Lactee, cea cu galaxia Andromeda, conform unui studiu publicat de cercetători de la Universitatea britanică Durham în ultimul număr al revistei Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, transmite Live Science, citată de Agerpres.

Deşi Marele Nor al lui Magellan are doar aproximativ 1/20 din masa stelară a Căii Lactee, coliziunea va afecta permanent ambele galaxii, reactivând găuri negre adormite, modificând orbitele stelelor din jurul centrelor galactice şi chiar aruncând stele în spaţiul intergalactic. Această galaxie satelit a Căii Lactee se află la distanţa de aproximativ 160.000 de ani lumină. Marele Nor face parte din Grupul galactic Local, alături de Galaxia Andromeda (M 31) şi de Galaxia Triangulum (Triunghi – M 33).

“Distrugerea Marelui Nor al lui Magellan, ce va fi devorat de Calea Lactee, va produce haos în galaxia noastră”, a comentat Marius Cautun, coordonatorul studiului şi cercetător postdoctoral la Institutul pentru Cosmologie Computaţională al Universităţii din Durham.

Coliziunile dintre galaxii sunt evenimente frecvente la scara Universului, iar oamenii de ştiinţă au reuşit să simuleze modul în care aceste coliziuni se produc şi care sunt posibilele lor rezultate. Folosind un simulator computerizat pentru astfel de coliziuni între galaxii denumit EAGLE, echipa de la Universitatea din Durham a modelat câteva scenarii ale ciocnirii dintre Calea Lactee şi Marele Nor al lui Magellan.

În ceea ce priveşte Calea Lactee, gaura neagră supermasivă din centrul său, Sagittarius A, va fi activată şi va înghiţi o mare cantitate de gaze cosmice şi materie stelară provenită atât din Marele Nor cât şi din stelele Căii Lactee. Conform studiului, o astfel de coliziune ar putea duce la o creştere de până la 8 ori a masei găurii negre Sagittarius A, centrul galactic al Căii Lactee transformându-se într-un quasar – unul dintre cele mai strălucitoare obiecte din Univers care apare atunci când o gaură neagră supermasivă, din centrul unei galaxii, se hrăneşte înghiţind şi scuipând materie cu viteze apropiate de cea a luminii.

Sagittarius A are, conform NASA, aproximativ 4 milioane de mase solare şi se află la peste 26.000 de ani lumină de Terra.

Dacă centrul Căii Lactee va deveni un quasar, stelele aflate în prezent în această regiune vor fi fie înghiţite de gautra neagră, fie vor fi aruncate din galaxie, urmând să rătăcească singure prin mediul intergalactic.

Din fericire pentru oamenii care ar putea să trăiască în Sistemul Solar sau în sistemele stelare apropiate peste 2 miliarde de ani, doar foarte puţine stele din apropierea Soarelui vor fi afectate de această coliziune, conform studiului. Cercetătorii sunt de părere că viaţa pe Pământ nu va fi pusă în pericol de această ciocnire, iar pentru pasionaţii de astronomie, spectacolul ceresc al coliziunii cu Marele Nor al lui Magellan va fi cu totul special: cerul nopţii se va transforma într-un spectacol de artificii la nivel galactic.

Cele mai citite

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă