14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialGermania vrea să producă mașini Mercedes în Rusia

Germania vrea să producă mașini Mercedes în Rusia

Daimler ia în considerare construirea primei sale uzine din Rusia, care va produce automobile Mercedes-Benz, a anunţat un purtător de cuvânt al producătorului auto german, transmite Reuters citată de Agerpres.

“Suntem în negocieri cu executivul rus pentru a verifica dacă sunt îndeplinite cerinţele economice pentru producţia locală de automobile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Daimler. Acesta nu a dorit să precizeze când ar urma să fie luată o decizie, câte automobile ar urma să fie construite la fabrica din Rusia şi care ar fi valoarea investiţiei. 

Publicaţia germană Handelsblatt anunţa că Daimler va cheltui aproximativ 200 milioane de euro (224 milioane de dolari) la noua fabrică unde vor fi asamblate anual 30.000 de SUV-uri. 

Săptămâna trecută, Association of European Businesses (AEB) a anunţat că vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare au scăzut în mai cu 14,5% în Rusia, la 107,665 unităţi, pe fondul problemelor cu care se confruntă economia şi al deprecierii rublei. În aprilie, livrările auto pe piaţa rusă au scăzut cu 8,5%, cel mai redus nivel din ultimii 10 ani. 

Vânzările Mercedes înregistrează creşteri semnificative şi brandul are nevoie de noi capacităţi de producţie pentru a face faţă cererii. Mercedes-Benz, divizia de lux a Daimler, şi-a menţinut în luna mai poziţia de cel mai vândut brand de lux din lume, după ce rivalele BMW şi Audi au raportat încetinirea livrărilor în China. 

Obiectivul strategic al Mercedes este să redevină lider mondial pe piaţa automobilelor de lux, o poziţie pe care a pierdut-o în faţa BMW în 2005, iar în 2011 a căzut pe locul al treilea, după Audi. 

În 2013, Daimler a inaugurat oficial, la Sebeş, în România, unitatea de producţie pentru montaj cutii de viteză automate pentru autoturismele de lux Mercedes-Benz. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...
Ultima oră
Pe aceeași temă