11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCel mai ieftin SUV din lume: Dacia Duster, 1,5 DCI

Cel mai ieftin SUV din lume: Dacia Duster, 1,5 DCI

Motorul 1.5 dCi cu 110 cai putere este cea mai puternică motorizare care există pe un model Dacia. Unitatea diesel de 1.461 cmc dezvoltă cei 110 cai putere la 4.000 rpm şi beneficiază de un cuplu maxim de 240 Nm, realizabil de la 1.750 rpm. Motorul diesel de 110 cai putere este o adevărată încântare pentru o maşină cu o masă mai mică de 1.300 kg. Cuplul puternic şi realizabil destul de jos şi caii disponibili în totalitate de la 4.000 rpm dau o anumită consistenţă şi potenţă SUV-ului românesc. Unitatea diesel se remarcă prin sistemul common rail cu multi-injecţie şi prin normele de poluare Euro 5. Duster 4×4 beneficiază de o transmisie cu 6 rapoarte, un alt plus semnificativ pentru SUV. Dacia Duster cu propulsor diesel prezintă un consum diferit în mediul urban. Diferit din punctul de vedere al modulului de rulare. Dacă folosim 4×4, Duster 1.5 dCi consumă la 100 km circa 10 litri de combustibil, în timp ce în modulul 4×2 cifrele consumului ne aduc aminte că vorbim de un diesel, chiar dacă unul montat pe un SUV. În aceste condiţii, consumul lui Duster s-a limitat la 8,5 litri la 100 km.

Comportament

Această versiune a lui Duster se poate lăuda cu un sprint până la 100 km/h de 12,5 secunde şi cu o viteză maximă de 170 km/h. Este cam puţin pentru cel mai valoros model Dacia, însă menţionăm că limitele nivelului de performanţe nu se resimt în modul în care SUV-ul se prezintă până la plafonul lui maxim. Duster beneficiază de o gardă la sol de 210 mm, un unghi de atac de 30 de grade şi un unghi de 36 grade, în timp ce unghiul de trecere este de 23 de grade. Modelul prevăzut cu tracţiune integrală dispune de o suspensie multi-link pentru puntea spate. Dacă în regim 4×2, SUV-ul Duster se comportă relativ bine pe viraje, însă cu un oarecare caracter subvirator, în modul 4×4 nu se pune problema de aşa ceva. Mai mult, spre deosebire de alte SUV-uri Dacia Duster nu prezintă probleme pe şosea, chiar şi la virajele negociate cu viteze ridicate. În afara şoselei, Duster 4×4 este un adevărat campion pentru segmentul din care face parte, modelul Dacia impresionând la acest nivel într-un mod mai mult decât plăcut. Aşadar, dacă doriţi o maşină capabilă să se caţăre pe teren accidentat, puteţi avea încrederea deplină în Duster. Cuplat în modulul 4×4, Duster poate să fie o adevărată senzaţie la acest capitol, vehiculul românesc reuşind să se facă plăcut, stabil şi agresiv atunci când este cazul.

Design

Designul lui Duster nu prezintă doar o clasă în plus faţă de tot ceea ce a arătat Dacia până acum, însă reprezintă o realizare deosebită şi în comparaţie cu o mare parte dintre rivalii din segment. Dacia Duster impresionează prin agresivitatea sa, prin stilul combativ şi impunător. Grila frontală creează împreună cu blocurile optice o faţă agresivă, excelent desenată. Însă, Duster nu se opreşte aici şi continuă să smulgă aplauze prin pragurile laterale masive, aripile umflate, care aduc cu rotunjimea şoldurilor unei dame focoase, şi designul original al părţii posterioare. Stopurile de lumini şi forma haionului sunt elementele care conturează un peisaj general  bun.

Interior

Dacia Duster a primit titlul onorific de cel mai ieftin SUV din lume. Aşadar, vorbim despre un model low-cost, însă SUV-ul Dacia oferă mai multe decât ne aşteptam de la interiorul său. Versiunea Laureate dispune de scaune şi volan îmbrăcate în piele. Ideea de lux cochetează în continuare şi în cazul consolei centrale disponibile cu inserţii de plastic glossy, însă se opreşte aici. Materialele folosite nu sunt nici pe departe printre cele mai luxoase, iar calitatea finisajelor lasă mult de dorit. Însă, la un asemenea preţ nu ne puteam aştepta la criteriile pieţei premium.

Calitate-preţ

Dacia Duster are un preţ de pornire senzaţional pentru un SUV: 10.941 de euro cu toate taxele incluse, varianta cu TVA de 24%. Este şi motivul pentru care a fost numit cel mai ieftin SUV din lume. Versiunea testată de noi, cea cu echipare de top Laureate şi motor 1.5 dCi cu 110 cai putere are un preţ de peste 16.000 de euro, un preţ care pur şi simplu spulberă concurenţa la nivelul echipărilor .   

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă