15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăTechApă sub formă lichidă, descoperită pe Marte

Apă sub formă lichidă, descoperită pe Marte

Informaţiile au fost oferite de nava Mars Express a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Descoperirea reprezintă prima probă că pe Marte există apă lichidă şi sugerează că ar putea exista alte lacuri subterane în diferite regiuni ale planetei.

Atât lacul de la polul sud, cât şi altele ce ar putea exista pe planetă pot adăposti forme de viaţă asemănătoare celor din lacul Vostok, la 4.000 de metri adâncime, în Antarctica.

„Desigur, această descoperire deschide noi posibilităţi privind căutarea de microorganisme extremofile din mediul marţian”, a spus Elena Pettinelli (Università Roma Tre), coautoare a articolului.

Dincolo de căutarea formelor de viaţă, prezenţa apei sub formă lichidă în realitate oferă informaţii preţioase pentru reconstruirea istoriei climei şi a geologiei lui Marte. 

Căutarea apei a fost, în ultimele două decenii, principalul scop al explorării marţiene a NASA, care a urmat sloganul „Follow the water (Urmăreşte apa, n.r.)”. În aceşti 20 de ani, a fost descopeit că pe Marte au existat râuri şi lacuri şi că o parte din acea apă este păstrată pe suprafaţă sub formă solidă şi sub formă gazoasă, în atmosferă.

Radarul italian MARSIS (Mars Advanced Radar for Subsurface and Ionosphere Sounding) de pe nava Mars Express a fost cel care a înregistrat descoperirea – apă sub formă lichidă, pe Marte, în prezent. Aceasta, după observaţii care au durat trei ani şi jumătate, din mai 2012 până în decembrie 2015.

Cercetătorii au analizat cum, când nava survola o anumită regiune de la polul sud, semnalul primit de radar se schimba. Regiunea Planum Australe este o extinsă câmpie acoperită de gheaţă.

Zona care a transmis cel mai intens semnal are un diametru de 20 de kilometri.

Oamenii de ştiinţă au concluzionat că unica explicaţie plauzibilă referitor la aces semnal intens este prezenţa apei în formă lichidă.

Analiza detaliată arată că lacul are o formă aproximativ triunghiulară, deşi radarul Marsis nu are o rezoluţie suficient de bună pentru a cartografia cu precizie.

Imaginile publicate în Science permit estimarea unei suprafeţe de 150 de kilometri pătraţi. Adâncimea este necunoscută încă.

„Nu o putem şti pentru că reflexia suprafeţei lacului nu poate fi văzută în datele radarului. Dar, văzând semnalul, adâncimea ar putea fi de câţiva metri”, a explicat Pettinelli.

Temperatura de la baza gheţii a fost estimată la -68 de grade Celsius, o valoare prea mică pentru a permite existenţa apei pure în formă lichidă. Este cunoscut faptul că temperatura de topire se reduce atunci când creşte presiunea, ceea ce permite existenţa lacurilor precum Vostok la temperaturi negative. În plus, prezenţa sării reduce temperatura de topire.

Cercetătorii au căutat să afle dacă și sub gheaţa de la polul nord marţian există apă, însă nu au găsit.

Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...
Ultima oră
Pe aceeași temă