8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăTechAcademia Română protestează împotriva demiterii academicianului Nicolae Victor Zamfir

Academia Română protestează împotriva demiterii academicianului Nicolae Victor Zamfir

Academia România se arată dezamăgită de decizia Ministrului Educației și Cercetării, doamna Monica Anisie, de revocare a academicianului Nicolae-Victor Zamfir din funcția de Director General al Institutului Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ (IFIN-HH), o demitere pe care o consideră nejustificată.

„Membrii Academiei Române consideră că proiectul ELI-NP este reprezentativ pentru plasarea României pe harta țărilor puternice în domeniul cercetării științifice și dezvoltării tehnologice. Actul şi maniera demiterii de către Ministrul Educației și Cercetării a Directorului General al Institutului care implementează Proiectul ELI-NP sunt de neînţeles. În plus, ele au conotații mai largi, reprezentând o amenințare reală de blocare a evoluției clar ascendente a cercetării științifice românești la nivel mondial.”, se arată în protestul Academiei Române.

Instituția consideră că este de datoria sa să atragă atenția că Proiectul ELI-NP înseamnă investiții în tehnologii de vârf, unice în lume şi deja puse în funcțiune, înseamnă atragerea de specialiști de cea mai înaltă calificare din întreaga lume, valorificarea inteligenţei româneşti la cel mai înalt nivel și, nu în ultimul rând, readucerea în România a tinerilor plecați tocmai din cauza lipsei infrastructurii performante de cercetare.

„Demiterea conducerii Institutului în momentul când ELI-NP începe să fie operațional pune în pericol finalizarea proiectului, având grave consecinţe financiare și afectând imaginea României. În aceeași măsură, gestul nejustificat al acestei demiteri ilustrează, din păcate, incapacitatea factorilor decizionali de a acționa coerent și predictibil și de a arăta lumii că România are potențialul și capacitatea de a fi partener cu drepturi egale în cel puțin un domeniu de referință la nivel mondial: cercetarea științifică.”, se precizează în protestul adresa Monicăi Anisie, ministrul Educației și Cercetării.

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă