23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportWTA Linz: Sorana Cîrstea profită de abandonul adversarei și merge în „optimi”

WTA Linz: Sorana Cîrstea profită de abandonul adversarei și merge în „optimi”

Tenismena austriacă a fost nevoită să se reatragă în primul set, după doar 42 de minute de joc, în momentul în care conducea cu scorul de 3-2.

Pentru această calificare, Sorana şi-a asigurat un cec de 2.540 dolari şi 30 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe învingătoarea dintre Jill Teichmann (Elveţia), cap de serie numărul şapte, şi franţuzoaica Oceane Dodin.

 

Cele mai citite

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă