Vicepreลedintele PNL Varujan Vosganian scrie, pe blogul sฤu, cฤ nu înลฃelege de ce liderul PSD, Victor Ponta, amestecฤ USL, implicit PNL, în povestea cu economatele ลi îi atrage atenลฃia acestuia cฤ poate face cu PSD tot ce doreลte, dar în ceea ce priveลte USL sฤ fie mai cu bฤgare de seamฤ.
Vosganian menลฃioneazฤ cฤ în urmฤ cu câteva zile socotea preconizata mฤsurฤ privind economatele un episod din seria „arieratelor” de gândire ale actualilor guvernanลฃi, informeaza Mediafax.
El precizeazฤ cฤ se simte obligat sฤ revinฤ la acest subiect, pentru cฤ nu vrea sฤ se creadฤ cฤ „existฤ cea mai micฤ posibilitate ca USL, în ansamblul sฤu, sฤ cearฤ aderarea la Internaลฃionala Socialistฤ”.
„Atunci când, zilele trecute, domnul Victor Ponta a comentat coลul de solidaritate ลi înfiinลฃarea economatelor ca o «idee excelentฤ» care reaminteลte de vechea calitate de membru al Internaลฃionalei Socialiste a primului ministru, am crezut cฤ e o remarca din seria celor cu care ne-a obiลnuit preลedintele PSD la adresa preลedintelui României ลi a Guvernului sฤu. Astฤzi, însฤ, primim pe fluxul agenลฃiilor o altฤ informaลฃie, care aratฤ cฤ, de fapt, declaraลฃia preลedintelui PSD nu e rodul ironiei la adresa Guvernului PD, ci al admiraลฃiei”, scrie vicepreลedintele PNL.
În opinia lui Varujan Vosganian, e posibil ca PSD sฤ fi considerat încฤ din 2009 economatele ca o modalitate de combatere a crizei.
„Sincer, nu doresc sฤ intru în polemicฤ în legฤturฤ cu aceste compatibilitฤลฃi între PSD, partid membru al Internaลฃionalei Socialiste, ลi PD, partid puternic frฤmântat de nostalgiile deceniului ลi jumฤtate cât timp a fost membru al aceleiaลi Internaลฃionale. Singurul lucru pe care nu îl înลฃeleg este de ce amestecฤ Victor Ponta USL, implicit PNL, în povestea asta cu economatele”, adaugฤ Vosganian.
El precizeazฤ cฤ USL a fost înfiinลฃatฤ „ca sฤ îi salveze pe români de sฤrฤcie, ลi nu ca sฤ întreลฃinฤ sฤrฤcia ลi sฤ momeascฤ pe cei sฤraci cu pomeni”; a fost înfiinลฃatฤ „ca sฤ desprindฤ pe români de comunism, ลi nu ca sฤ hrฤneascฤ nostalgiile comuniste”; a fost înfiinลฃatฤ pentru ca „odraslele” de azi sฤ nu ลtie niciodatฤ ce înseamnฤ cartelele la alimente, ลi nu ca sฤ omagieze reîntoarcerea la astfel de cartele; a fost creatฤ „pentru a promova un alt fel de politicฤ, în care sฤ ne lepฤdฤm de populism, ideologia dominantฤ a tranziลฃiei”.
„Aลadar, domnule Victor Ponta, puteลฃi face cu PSD tot ce doriลฃi, inclusiv economate ลi depozite de alimente tip I.C.R.A., cum propun PD ลi UNPR. În ce priveลte, însฤ, USL, fiลฃi, vฤ rog, mai cu bฤgare de seamฤ”, mai scrie Varujan Vosganian.
Preลedintele PSD, Victor Ponta, i-a adresat o scrisoare deschisฤ ลefului misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, informându-l partidul sฤu va susลฃine toate mฤsurile cu caracter social anunลฃate de Guvernul Boc ลi le va promova ลi în cadrul USL.
„Am aflat cu surprindere ลi încântare în acelaลi timp cฤ Guvernul României intenลฃioneazฤ sฤ adopte o serie de mฤsuri pe care Opoziลฃia le promoveazฤ de multฤ vreme. Este vorba despre revenirea pensiilor ลi a salariilor din sectorul bugetar la nivelul anterior tฤierilor, precum ลi despre proiectul «coลul de solidaritate», pentru pensionari. Sunt iniลฃiative de stânga, pe care le apreciem ลi de care românii au mare nevoie. În baza unor principii elementare de comportament democratic, precum consecvenลฃฤ, responsabilitate ลi consens, am deosebita plฤcere de a vฤ informa cฤ Partidul Social Democrat va susลฃine toate aceste mฤsuri cu caracter social, anunลฃate de Guvernul României, ลi le va promova ลi în cadrul Uniunii Social Liberale”, precizeazฤ Ponta în scrisoarea deschisฤ.
Potrivit liderului PSD, România nu a ieลit încฤ din criza economicฤ, iar evoluลฃiile din plan european, în special criza datoriilor, nu sunt în mฤsurฤ sฤ ofere o perspectivฤ optimistฤ. „Prin urmare, societatea româneascฤ are în continuare nevoie de astfel de iniลฃiative de responsabilitate ลi solidaritate socialฤ”, subliniazฤ el.
„Ele trebuie îmbinate în mod inteligent cu mฤsuri proactive de stimulare a economiei, de reducere a fiscalitatii ลi de multiplicare a locurilor de muncฤ. Partidul Social Democrat sprijinฤ deschis o astfel abordare, inclusiv la nivelul Uniunii Social Liberale. Îmi exprim speranลฃa cฤ Fondul Monetar Internaลฃional va fi un partener nu doar al Guvernului României, ci ลi al românilor. Dacฤ mesajul dumneavoastrฤ conform cฤruia creลterea economicฤ nu are niciun rost dacฤ nu este resimลฃitฤ de cฤtre populaลฃie va fi înลฃeles ลi urmat de cฤtre Guvernul condus de premierul Emil Boc, atunci România se va afla pe un drum bun”, conchide Victor Ponta.
PSD a transmis sâmbฤtฤ un comunicat în care preciza cฤ „aplaudฤ” intenลฃia actualei puteri de a adopta „o serie de mฤsuri de stânga menite sฤ mai atenueze povara crizei economice de pe umerii populaลฃiei” ลi saluta demersul privind introducerea „coลului de solidaritate al pensionarului”, conform unui comunicat al formaลฃiunii social-democrate.
Guvernul a avizat, miercuri, printr-un memorandum, proiectul de sprijin pentru pensionari prin introducerea „coลului de solidaritate”. Proiectul prevede acordarea lunar, contra cost, dar la „preลฃul cel mai scฤzut posibil”, a unui pachet conลฃinând alimente de bazฤ, precum fฤinฤ, zahฤr, ulei, mฤlai ลi orez.