14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportVolei masculin: România, victorioasă în primul meci din preliminariile Campionatului European 2019

Volei masculin: România, victorioasă în primul meci din preliminariile Campionatului European 2019

Selecţionata României a învins echipa Danemarcei cu scorul de 3-2 (21-25, 25-20, 24-26, 25-22, 15-11), miercuri, în Sala Polivalentă Oltenia din Craiova, în Grupa A a preliminariilor Campionatului European de volei masculin 2019.

Tricolorii au obţinut victoria după două ore şi 3 minute de joc, revenind după ce au fost conduşi de două ori.

Laurenţiu Lică a fost cel mai bun realizator al echipei noastre, cu 19 puncte, în timp ce Robert Aciobăniţei a reuşit 16.

De la oaspeţi s-au remarcat Rasmus Breuning Nielsen, 23 puncte, Peter Trolle Bonnesen, 18 puncte, Philip Metin Oezari, 14 puncte.

Au arbitrat ucraineanul Serghei Gulka şi moldoveanul Andrei Taran.

România va juca următorul meci cu Finlanda, în deplasare, pe 22 august.

Câştigătoarele grupelor şi cele mai bune cinci echipe de pe locul secund se vor califica la turneul final.

Cele mai citite

Minivacanța de Paște după intrarea în Schengen. Peste 55% dintre români spun că vor călători mai mult în țările din spațiul Schengen de acum...

Românii se pregătesc pentru cea mai lungă minivacanță din acest an, în contextul în care anul acesta cele două sărbători (1 Mai și Paște)...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...
Ultima oră
Pe aceeași temă