Dan Voiculescu, vicepreşedintele Senatului, consideră că intenţia preşedintelui Băsescu de a impozita pensiile sub 1000 de lei reprezintă „o uriaşă eroare socială şi economică”, care ar condamna bătrânii la moarte prin înfometare, potrivit Newsin.
„Sunt stupefiat de incompetenţa acestui preşedinte care, se pare, chiar nu poate înţelege că reducerea constantă a veniturilor populaţiei şi impozitarea excesivă adâncesc criza. Noua sa ţintă, impozitarea pensiilor mici, va determina, dacă va fi aplicată, o catastrofă socială, economică şi umanitară: va fi pusă în discuţie însăşi supravieţuirea a patru milioane de români. Cu inflaţie galopantă, TVA crescut şi pensii reduse cu 16%, pensionarii cu venituri mici sunt, practic, condamnaţi la moarte prin înfometare. Totodată, o diminuare semnificativă a cuantumului net al pensiilor ar reduce atât de drastic consumul, încât economia românească nu va mai avea nicio şansă să iasă din recesiune”, se arată într-un comunicat al PC.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la radioul public, că deficitul fondului de pensii va fi, anul viitor, de 3,6 miliarde de euro, soluţii pentru acoperirea acestuia fiind noi împrumuturi,dar şi aplicarea cotei unice de impozitare oricărui venit din România, inclusiv asupra pensiilor.
„Eu şi public presez pe acest lucru, şi în discuţiile pe care le am cu Guvernul dar eu nu sunt Guvern, nu sunt nici Parlament. Aici e o chestiune de resposabilitate pentru ţară şi să ai forţa să sacrifici voturi. Una dintre soluţiile corecte este impozitarea oricărui tip de venit, introducerea cotei unice pentru orice tip de venit indiferent că e pensie mică, mare, că e venit din acivităţi culturale, că e venit din drepturi de autor, din orice. Orice trăitor într-o ţară este dator un impozit”, a explicat preşedintele. „Dar nu depinde de preşedinte, dacă ar depinde de mine aş fi făcut-o demult”, a susţinut el.