11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportViorel Moldovan vrea să readucă “Micul Ajax” în prima ligă

Viorel Moldovan vrea să readucă “Micul Ajax” în prima ligă

“Vreau să mulţumesc celor implicaţi în susţinerea echipei, respectiv primăria şi Consiliul Judeţean. Târgoviştea are tradiţie în fotbalul românesc, chiar dacă această echipă este destul de tânără, înfiinţată în 2010, dacă zic bine. Sper să realizez tot ceea ce mi-am propus aici, împreună cu toată lumea, pentru a readuce Chindia în prim-planul fotbalistic din România. Recunosc că am fost contactat de săptămâna trecută de oficialii clubului”, a spus Viorel Moldovan la prezentarea oficială.

Fostul internaţional preia din nou banca tehnică a unei echipe, după ce ultima dată a pregătit-o, în 2016, pe Auxerre, în Liga a 2-a din Franţa. “Vreau să fac o treabă frumoasă aici. Vin după aproape doi ani de pauză şi am găsit la Târgovişte oameni care vor performanţă. Alături de mine va fi Francisc Dican, cu care am lucrat şi anterior, la Auxerre. Preparatorul fizic Stelian Isac şi antrenorul cu portarii Gheorghe Păsărică vor rămâne în staff.

 Am semnat un contract valabil un sezon, cu posibilitate de prelungire pe încă unul doar dacă promovăm în Liga 1″, a mai spus Viorel Moldovan, care a antrenat echipele FC Vaslui, FC Braşov, Sportul Studenţesc și Rapid. În plus, a fost selecţioner la naţionala de tineret a României, dar şi antrenor secund la naţionala mare în mandatul lui Anghel Iordănescu.

 Chindia şi-a reluat luni, la prânz, pregătirea pentru noul sezon al eșalonului secund, iar la o zi distanţă a rămas fără antrenorul care a pregătit-o în ultimii patru ani, Nicolae Croitoru. 17 jucători au fost la primul antrenament al Chindiei, după ce în perioada de vacanţă a rămas fără Denis Ciobotariu, Iustin Popescu, Mihai Neicuţescu şi Sergiu Jurj, în timp ce la Ovidiu Morariu şi Rafael Licu s-a renunţat în ultimele etape.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă