14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSportViitorul a cucerit Supercupa României

Viitorul a cucerit Supercupa României

FC Viitorul îşi completează astfel palmaresul după titlul de campioană, Cupa României şi cu cel de-al treilea trofeu naţional, Supercupa României. Aceasta a fost a doua partidă în care formaţia din Ovidiu a jucat cu Supercupa României pe masă, dar în 2017 a pierdut în faţa echipei FC Voluntari cu 0-1.

Fără Ianis Hagi, protejat de tatăl său în perspectiva unui transfer în străinătate, FC Viitorul a început mai bine meciul, punând presiune constantă pe apărarea adversă, însă prima ocazie a aparţinut formaţiei CFR Cluj. În minutul 10, Itu a primit o minge la marginea careului lateral dreapta şi a şutat puternic, însă mingea a trecut pe lângă poartă. Imediat a venit şi replica echipei FC Viitorul, însă Houri a trimis mult peste poarta apărată de Arlauskis în minutul 11.

Artean şi-a încercat şi el şansa (minutul 22) după o recuperare la aproximativ 25 de metri, dar mingea a trecut la un metru de poarta formaţiei ardelene.

În minutul 32, Costache şutează peste poartă de la aproximativ 16 metri după o pasă scurtă a lui Omrani, precum Itu în minutul 35.

Cea mai mare ocazie a primei reprize a venit în minutul 39 şi i-a aparţinut lui Omrani, care a trimis foarte puţin pe lângă poartă după o centrarea a lui Deac. Până la pauză CFR a mai ratat o dublă ocazie, şutul lui Djokovic de la 30 de metri fiind respins în lateral de Tordai, portarul parând imediat şi şutul lui Omrani din 7 metri lateral dreapta.

După pauză, FC Viitorul a solicitat o lovitură de la unsprezece metri în minutul 50, când în urma unui corner Bordeianu a ratat degajarea, iar mingea l-a lovit în mână. Centralul Sebastian Colţescu nu a acordat însă penalty şi chiar i-a arătat lui Iancu un cartonaş galben pentru proteste.

Câteva minute mai târziu, acelaşi Gabriel Iancu a semnat prima mare ocazie a formaţiei sale în repriza secundă după ce şutul său de la 19 metri dintr-o lovitură liberă a trecut aproape de vinclul porţii lui Arlauskis.

Minutul 62 a adus o nouă ocazie din lovitură liberă, însă la poarta deţinătoarei Cupei României, Ciprian Deac trimiţând la rândul său mingea pe lângă poartă.

FC Viitorul încearcă mai mult în repriza secundă, dar nici Houri (minutul 74) şi nici Mladen (80) nu reuşesc să deschidă scorul. CFR a dat replica prin Petrila (84), dar şutul acestuia a fost respins peste poartă din 4 metri de Țîru.

Golul victoriei a venit în minutul 86 al partidei, când Artean a recuperat o minge respinsă de Vinicius şi a şutat imparabil cu exteriorul de la aproximativ 28 de metri.

Meciul putea ajunge la loviturile de departajare, dar bara s-a opus la şutul lui Deac din minutul 90+3.

 

Gică Hagi a stabilit obiectivul pentru următorul sezon

“E bucurie, iar gândul meu s-a dus către CFR, marţi (n.r. – la meciul din primul tur preliminar Champions League, dintre Astana şi CFR Cluj), pentru că trebuie să intre în grupe. La noi… noi avem omogenitate, antrenorul nu s-a schimbat de patru ani şi nici nu are de gând să plece. Stilul de joc e acelaşi, noi avem identitate, omogenitate. Le-am zis că jucătorul face diferenţa, iar azi jucătorii noştri au făcut diferenţa. Mijlocaşii au alergat foarte mult. În prima repriză mă aşteptam mai mult de la atacanţi.

Noi producem jucători, azi l-aţi văzut pe Leca, acum îi dăm şansă ca fundaş dreapta. Producem jucători, iar strategia noastră e să ajungem cei mai buni. Primul obiectiv e să intrăm în play-off”, a decarat Gică Hagi pentru DigiSport, după ce a câştigat Supercupa României. 

 

Petrescu se plânge de faptul că nu are prea mult timp la dispoziție pentru a-și reface jucătorii

”A fost un meci echilibrat. Voiam să-l câștigăm. Suntem supărați. I-am simțit în vestiar pe jucători că nu sunt bine. Nu pot să spui că o echipă a dominat. Avantajul lor a fost că au marcat, dar nu și-au creat mai multe ocazii. Va fi greu acum. Trebuie să lucrez mental.

Îmi pare rău pentru moralul băieților, sincer meritam mai mult. Am fi vrut să mergem la penalty-uri. Din păcate pentru noi în luna iulie avem 8 meciuri, mai avem 7, nu mai avem timp să ne antrenăm, să lucrăm tactic”, a spus Petrescu.

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

CSM amână soluţionarea cererii de suspendare din funcţie a judecătoarei din dosarul în care este implicat Vlad Pascu

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, pentru data de 24 aprilie, soluţionarea propunerii Inspecţiei Judiciare de...

PSG și Borussia Dortmund s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor

Paris Saint-Germain s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe FC Barcelona cu scorul de 4-1 (1-1), marţi seara,...

ACAROM: Producția de mașini din România a crescut cu peste 7% la început de an

Producţia naţională de automobile a crescut, în primele trei luni ale acestui an, cu 7,1%, până la 152.912 de unităţi, comparativ cu acelaşi interval...
Ultima oră
Pe aceeași temă